Criza financiară se extinde. Cele mai importante burse din lume, în cădere liberă. Preţul petrolului scade

06 Oct 2008   •   12:42
Criza financiară se extinde. Cele mai importante burse din lume, în cădere liberă. Preţul petrolului scade

Bursele cad, una câte una, victimele crizei financiare. Milano, Londra, Madrid, Shanghai, toate sunt burse care au deschis în scădere şi ale căror indici ?vedetă? au înregistrat pierderi semnificative. Doar preţul barilului de petrol scade. Petrolul a atins, luni, 89,97 dolari pe baril, la bursele asiatice, informează Le Figaro. Traderii se tem că eforturile de soluţionare a crizei internaţionale nu vor reuşi să oprească declinul cererii de ţiţei, informează Reuters.
Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere. În primele două ore, indicele general a căzut cu 5,13%, declinul fiind mai accentuat pe acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare. Bursa de la Londra a deschis în scădere. Indicele Footsie 100 al pieţei londoneze de capital a cedat 86,31 de puncte, adică 1,73% raportat la cotaţia de vineri, de 4.893,94 de puncte.
Şi Bursa din Shanghai a deschis în scădere, cu 5,23 puncte procentuale, mai ales din cauza zvonurilor negativiste care circulă în sectorul financiar american. Piaţa financiară a fost blocată toată săptămâna trecută, din cauza evenimentelor desfăşurate cu ocazia Zilei Naţionale de pe 1 octombrie. Indicele compozit a pierdut, luni, 120.05 puncte.
Criza financiară s-a resimţit şi la Madrid, unde bursa a deschis în scădere cu 4 puncte procentuale. Indicele IBEX 35 a pierdut 4.1% la câteva minute, adică 467.8 puncte. Acţiunile băncii Santander, cea mai importantă instituţie bancară din Spania, au scăzut cu 5.73%, la 11.02, pe când acţiunile Băncii Populare au pierdut 5.41 procente, ajungând la 8.39 euro per acţiune. Băncile spaniole au fost menajate, până acum, de falimentele care au cuprins alte instituţii din statele europene. Santander apare ca un posibil achizitor al băncilor aflate în dificultate.
Şi Bursa din Milano şi-a început ziua în scădere, indicele SP/Mib a pierdut 3.45 procente, ajungând la 25.025 puncte. Duminică seara, UniCredit a anunţat că va implementa un plan anti-criză, prevăzând o mărire globală de capital de peste 6 miliarde de euro, pentru a putea acoperi dividendele de plată.
Tranzacţiile la Bursa de la Moscova au fost suspendate, luni, anunţă bursa pe site-ul instituţiei, după ce indicele general a scăzut cu 155.
Bursa de la Bruxelles, unde tranzacţiile cu titlurile Fortis au fost suspendate, a pierdut, luni dimineaţă, aproape 5 procente, parte din cauza căderii înregistrate de titlurile Dexia şi KBC. Indicele Bel ascăzut cu 5.08 procente KBC a pierdut 8.92 procente iar grupul bancar Dexia, al cărui viitor rămâne incert, a înregistrat o cădere de 13.11%. Într-un interviu acordat radioului belgian RTBF, ministrul belgian al Finanţelor Didier Reznders a refuzat să comenteze soarta băncii Dexia. ?E prea devreme să ne pronunţăm în privinţa Dexia, dacă are sau nu nevoie de un partener bancar?, a declarat Reznders.
Antena3.ro

x close