Antena 3 CNN Economic Biz News Business Firmele afectate de criză pot amâna timp de şase luni plata datoriilor bugetare

Firmele afectate de criză pot amâna timp de şase luni plata datoriilor bugetare

Firmele afectate de criză pot amâna timp de şase luni plata datoriilor bugetare
Sursa foto: economie
01 Iul 2009   •   08:54

Firmele vor beneficia de amânarea la plată pe o perioadă de şase luni a obligaţiilor către stat, acumulate după 30 septembrie 2008, pe fondul crizei financiare, dacă anterior acestei date au achitat la timp datoriile, cu condiţia să plătească obligaţiile curente.

Facilitatea a fost introdusă în şedinţa de marţi a Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă.

"Prin acest act normativ venim în sprijinul firmelor care, la data de 30 septembrie 2008, nu aveau datorii la bugetul de stat şi care şi-au agravat situaţia financiară datorită efectelor crizei economice, iar astăzi sunt în prag de executare silită, de faliment datorită datoriilor pe care le au. Facilitatea pe care o au constă în aceea că nu sunt executate silit pentru faptul că au datorii la bugetul de stat determinate de criză", a spus Boc, la sfârşitul şedinţei de marţi a Guvernului.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a precizat că amânarea la plată a datoriilor bugetare vor beneficia firmele care nu înregistrau obligaţii fiscale restante la 30 septembrie 2008, au depus toate declaraţiile fiscale, nu au fapte înscrise în cazierul fiscal şi nu se află în procedura insolvenţei.

Facilitatea va fi acordată la cerere, depusă la administraţia financiară teritorială de care aparţine firma, sub rezerva îndeplinirii acestor condiţii. Cererea va fi soluţionată în termen de 15 zile.

"Amânările de plată îşi pierd valabilitatea în cazul în care contribuabilii nu îşi achită obligaţiile fiscale cu termene de plată începând cu data emiterii deciziei", a spus Pogea.

Amânarea la plată poate fi solicitată o singură dată într-un an calendaristic, facilitatea fiind valabilă până la 20 decembrie 2009.

Prima variantă a acestei facilităţi, prezentată de Mediafax în luna mai, stabilea că firmele care au beneficiat de înlesniri privind datoriile restante către stat şi care nu au mai respectat după 30 septembrie 2008 calendarul de plată din cauza crizei economice, dar anterior au achitat la timp obligaţiile, aveau din nou posibilitatea să plătească eşalonat, în anumite condiţii.

Menţinerea înlesnirilor fiscale este motivată de Guvern prin prevenirea efectelor sociale, în contextul crizei economice, şi încasarea datoriilor rămase de achitat.

Facilitatea este considerată ca fiind favorabilă mediului de afaceri şi având un impact pozitiv la nivelul firmelor în contextul actual al crizei economice, cu asigurarea încasării la buget a ratelor rămase de achitat şi a obligaţiilor curente, dar şi "îmbunătăţirea relaţiei de parteneriat" între organele fiscale şi contribuabili pentru perioada în care aceştia se confruntă cu dificultăţi financiare.

Antena3.ro

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close