Antena 3 CNN Economic Biz News Business Marea Britanie depăşeşte SUA şi trece pe primul loc în topul centrelor financiare

Marea Britanie depăşeşte SUA şi trece pe primul loc în topul centrelor financiare

Marea Britanie depăşeşte SUA şi trece pe primul loc în topul centrelor financiare
Sursa foto: tio financiar
09 Oct 2009   •   10:09

Marea Britanie a depăşit SUA ajungând pe primul loc în topul centrelor financiare ale lumii. Topul, alcătuit de Forumul Economic Mondial plasează Marea Britanie pe prima poziţie din 44 ale celor mai mari state din punct de vedere financiar.
SUA, ce a deţinut anterior primul loc, a ajuns pe trei, după Australia.
Acesta va alimenta şi mai mult dezbaterile recente legate de faptul dacă Londra sau New York este cel mai bun loc de a face afaceri pentru comunităţile financiare, pe fondul rapoartelor care arată că un număr din ce în ce mai mare de fonduri de investiţii se mută la New York din cauza unor reglementări mai permisive.
Clasamentul a venit în pofida problemelor din serviciile financiare britanice din ultimele 12 luni, mai ales în sectorul bancar, care a fost naţionalizat în mare parte.
Topul se bazează pe nu mai puţuin de 120 variabile ce măsoară dimensiunea pieţelor de capital, stabilitatea financiară sau instituţiile.
Printre cei mai slabi performeri, care au pierdut multe locuri, se numără Franţa şi Germania, care au ieşit din opt 10, în timp ce Australia, a urcat de pe locul 11 ocupat anul trecut, iar Singapore, de pe 10 pe 4, au fost cele mai performante.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Marea Britanie SUA criza economica
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close