Antena 3 CNN Economic Biz News Business Microsoft și Apple implicate în cea mai proastă afacere din istoria modernă

Microsoft și Apple implicate în cea mai proastă afacere din istoria modernă

Microsoft și Apple implicate în cea mai proastă afacere din istoria modernă
de M.C.    |    10 Dec 2013   •   14:04
Investiţia care a salvat Apple de la faliment în 1997, respectiv cei 150 de milioane de dolari primiți de la Microsoft, ar putea fi cea mai proastă afacere din istorie, scrie Bloomberg Businessweek.

Apple se afla la doar câteva săptămâni de faliment, iar finanţarea primită a salvat compania. Acum, Microsoft se află, ca valoare, în cădere liberă, în timp ce Apple a depășit deja compania care i-a întins o mână de ajutor.

 "Scopul nu era să obţină profit de pe urma investiţiei, ci să menţină viabil sistemul de operare al Apple, astfel încât autorităţile antitrsut să nu poată demonstra uşor un monopol al Microsoft. (...) Ca să fim cinstiţi, cine şi-ar fi putut imagina la momentul respectiv că Steve Jobs va schimba radical câteva industrii, nu numai afacerile profitabile ale Microsoft legate de PC-uri", a declarat directorul de investiţii al Ritholtz Wealth Management, Barry Ritholtz.

Dacă la momentul respectiv a părut o mutare de geniu, salvarea Apple însemnând păstrarea monopolului Microsoft, acum lucrurile apar într-o altă lumină. Diferența de capitalizare dintre cele două companii deste de 286 de miliarde de dolari și poate fi catalogată drept cea mai costisitoare afacere a istoriei moderne.

×
Subiecte în articol: microsoft Apple investitie afacere
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close