Un raport despre riscurile imigrării în România, elaborat de Fundaţia Soros şi făcut public marţi, atrage atenţia asupra faptului că imigranţii asiatici, care sunt aduşi ca fortă de muncă în industria uşoară, reprezintă pentru angajatorii români o modalitate de a profita de statutul lor de imigrant. Studiul detaliază că problemele care duc la această situaţie sunt barierele de limbă, nereprezentarea sindicală în România şi absenţa informaţiilor despre drepturile de care pot beneficia imigranţii în ţara noastră.
Companiile româneşti din industria uşoară şi construcţii au început să importe muncitori străini din Filipine, Bangladesh, China sau India, după ce angajaţii români au plecat din cauza salariilor mici, iar firmele s-au aflat în faţa unui eventual faliment.
?Este un fond acut de lipsă de forţă de muncă. După 2007 au început să plece destul de multe persoane în străinătate şi în alte ramuri. De exemplu, dintre muncitoarele noastre multe lucrează acum în marile magazine din oraş. În 2006 aveam 1000 de angajaţi. După aceea am rămas cu 700, iar acum avem 400. Dacă coborâm sub 250, asta înseamnă că am dat faliment?, explică în studiu reprezentantul departamentului de resurse umane al unei fabrici de textile, care a angajat anul acesta 100 de muncitori asiatici.
Cum se "cumpără" imigranţi
Pentru ca firmele româneşti să poată aduce în ţară zeci sau sute de muncitori străini, ele apelează la firme de intermediere autohtone, care colaborează la rândul lor cu o serie de firme de intermediere şi recrutare din ţările de origine ale muncitorilor imigranţi.
Compania angajatoare trimite firmei de intermediere un document care
atestă numărul de muncitori, condiţiile pe care muncitorul imigrant trebuie să
le îndeplinească (ex: calificarea, cunoaşterea unei limbi străine etc.), precum şi
un contract individual de muncă în care sunt stipulate condiţiile de muncă şi
salariul oferit. Firmele de intermediere şi recrutare îi trimit angajatorului o serie
de CV-uri care corespund cerinţelor acestuia, urmând ca muncitorii selectaţi să
semneze un contract care este de obicei redactat în limba engleză, fiind tradus de
către intermediari în limba ţării respective la cerere, însă de cele mai multe ori
doar verbal.
Comisionul perceput de către intermediari pentru semnarea unui astfel de
contract, pentru anumite acte, precum şi pentru asigurarea transportului (doar dus),
se ridică la sume între 2000 şi 3000 de Euro. Salariul pe care aceştia îl
primesc este de circa 150-250 de Euro, după scăderea cheltuielilor legate de cazare şi masă.
Companiei angajatoare îi revine sarcina de a se ocupa de actele necesare
pentru încadrarea în muncă a imigranţilor, respectiv obţinerea unei autorizaţii de
muncă şi a unei vize sau permis de lungă şedere în scop de muncă
Deşi muncitorilor străini li se promite că angajatorul este cel care va suporta plata cheltuielilor, de cele mai multe ori aceste costuri sunt fie plătite direct de muncitorul
imigrant înainte de venirea în România, fie îi sunt deduse din salariu pe perioada în
care lucrează pentru respectiva companie.
Pentru mulţi dintre muncitorii asiatici, salariile din România sunt similare cu cele din ţara de origine, singura problemă fiind faptul că acolo este foarte dificil să păstreze sau să obţină o slujbă, în special după ce trec de o anumită vârstă.
?Pentru mine, care am aproape 40 de ani este imposibil să îmi găsesc o slujbă bună în ţara mea. Acolo contează mai mult vârsta decât experienţa. Iar angajatorii preferă să angajeze tineri în jur de 20 de ani pentru că ei nu au familii, sunt mai flexibili, mai motivaţi şi mai rapizi. Asta este motivul pentru care încerc să găsesc contracte de muncă în diferite ţări din lume.?, motivează în raport unul dintre intervievaţi.
Pentru plătirea sumelor legate de angajarea în România aceştia sunt nevoiţi să facă împrumuturi prin ipotecarea anumitor proprietăţi, urmând ca în fiecare lună să plătească rate către banca din ţara de origine. Motivul pentru care mulţi dintre aceştia accepta salariile oferite de către angajatorii români este legat de speranţa că acestea se pot dubla în cazul efectuării de ore suplimentare.
?Înainte de a veni în România am mai lucrat în Africa de Sud. Acolo aveam pe contract tot un salariu de 400 de dolari, dar dacă făceam ore suplimentare puteam să îmi dublez salariul ăsta. Aşa m-am gândit că se va întâmpla şi în România?, explică un alt imigrant pe piaţa muncii din România.
Cum sunt păcăliţi imigranţii prin contractul de muncă
De cele mai multe ori, contractele de muncă pe care străinii recrutaţi sunt
nevoiţi să le semneze sunt redactate într-o limbă diferită de cea nativă, mulţi dintre
muncitorii imigranţi devenind adesea vulnerabili la a semna documente care conţin
informaţii pe care le află mult prea târziu, mai dezvăluie raportul Fundaţiei Soroş.
?Contractul era scris în limba română şi în engleză, dar când am vrut să îl citim, ei ne-au spus să ne grăbim pentru că nu avem aşa de mult timp şi trebuie să se ducă să aplice pentru viză pentru a putea merge mai repede în România. Ei s-au oferit să ne facă un sumar al contractului, însă au omis să ne spună că în contract era menţionată o normă de producţie. De asemenea nu ne-au spus că trebuie să ne plătim cazarea şi masa. Ei doar ne-au spus că salariul de bază este 400 de dolari, la care se adaugă plata orelor suplimentare de 100%.?, spune un imigrant în studiu.
De multe ori contractul nu menţionează sau muncitorii nu sunt informaţi în legătură cu faptul că trebuie să plătească aproape o treime din salariu pentru cazarea şi mâncarea pe care sunt obligaţi de către angajator să le accepte.
?Doar când am ajuns în România şi i-am cunoscut pe angajatori, am înţeles că din cei 400 de dolari trebuie să plătim mâncarea şi cazarea. În prima lună am lucrat multe ore suplimentare, dar când am primit salariul am văzut că ne scăzuseră 165 de dolari pentru cazare şi masă, iar orele suplimentare nu erau incluse deloc. Când am întrebat de ce, ne-au scos contractul şi am văzut că era trecută o normă de 500 de piese pe o zi, iar într-o echipă ca a noastră nu puteam realiza decât jumătate din aceasta pe zi. În textile se ştie cam care sunt cotele, iar până acum nimeni nicăieri nu ne-a mai cerut aşa ceva.?, explică alţi doi intervievaţi.
Cazarea şi masa oferite muncitorilor imigranţi de către compania angajatoare sunt în multe dintre cazuri mult prea scumpe în raport cu calitatea sau cu preţurile de pe piaţă. De exemplu, aproape 6-9 muncitori sunt adesea nevoiţi să împartă aceeaşi cameră cu o suprafaţă modestă. De asemenea, calitatea hranei este foarte proastă, multi dintre muncitori preferând să nu beneficieze decât rareori de acest serviciu. Masa de seară este adesea neinclusă în preţul de 150-180 de dolari pe lună, perceput de către angajator pentru aceste servicii.
Faptul că muncitorii sunt determinaţi să îşi petreacă majoritatea timpului pe teritoriul
companiei pentru care lucrează, a creat adesea conflicte legate de îngrădirea libertăţii
de mişcare şi de liberă exprimare a acestora.
?Nimeni nu are voie să ne viziteze aici şi nimeni nu ne anunţă când ne caută cineva. Din cauză că s-au publicat în ziare anumite informaţii, acum nu mai avem voie nici să vorbim cu străinii pentru că altfel ne-au zis că ne concediază ť, se plânge unul dintre imigranţi.
De asemenea, muncitorii străini care imigrează în România nu sunt reprezentaţi de sindicate şi sunt adesea nevoiţi să îşi creeze propriile forme de organizare cu ajutorul cărora să încerce să îşi apere drepturile în faţa angajatorilor.
Cum stăm la statistici
Potrivit statisticilor oficiale, numărul total de imigranţi din România depăşeste cu puţin 65.000, însă în viitorul apropiat se preconizează venirea unui număr din ce în ce mai mare de imigranţi care să umple golurile de pe piaţa forţei de muncă din România, evidenţiază Fundaţia Soros.
Legislaţia muncii nu sprijină compensarea deficitului de forţă de muncă prin aducerea de muncitori străini, iar la angajare, migrantul şi angajatorul trebuie să plăteasca taxe suplimentare la stat, indiferent de domeniul de activitate.
Studiul "Imigrant în România: Perspective şi riscuri" face parte din programul "Migraţie şi dezvoltare" şi reprezintă o continuare a cercetării "Piaţa forţei de muncă şi imigraţia" din 2007. Cercetarea a prezentat perspectiva angajatorilor din România, asupra fenomenului imigraţiei, din trei domenii care se confruntă cu deficitul de forţă de muncă : textile, construcţii şi HORECA.
Paula Safta, Antena3.ro
