Antena 3 CNN Economic Biz News Cât de mare trebuie să fie creşterea economică a României astfel încât nivelul de trai să crească

Cât de mare trebuie să fie creşterea economică a României astfel încât nivelul de trai să crească

Cât de mare trebuie să fie creşterea economică a României astfel încât nivelul de trai să crească
Sursa foto: Foto: indonesia.gr
26 Sep 2013   •   16:56
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că România are nevoie de o creştere anuală a PIB de peste 4% pentru dezvoltarea nivelului de trai al populaţiei şi reducerea decalajelor faţă de ţările avansate din UE. Un astfel de ritm poate fi atins doar cu investiţii străine şi fonduri europene, a mai spus ministrul.

"Eu când vorbesc despre creşterea industriei şi a exportului, nu fac decât să semnalez că există segmente dinamice care trebuie încurajate. În acelaşi timp, nu trebuie să ne facem iluzii. Dacă România nu depăşeşte o creştere economică de 2% din PIB, creşterea economică nu se va repercuta în nivelul de trai şi în reducerea decalajelor faţă de ţările avansate din Uniunea Europeană. Ca să putem vorbi în România în mod real de o desprindere de criză şi de o creştere reală a veniturilor nivelului de trai şi de o reducere a decalajelor trebuie să vorbim de o creştere economică în jur de 4%, deci obiectivul nostru este să ajungem la 4%", a afirmat Vosganian, citat de Mediafax.

Ministrul a menţionat însă că nu se poate ajunge la un avans al PIB de 4% fără investiţii străine şi fonduri europene, fiind necesară creşterea capacităţii de absorbţie a acestora.

"România nu are singură resurse ca să atingă acest PIB, care este de fapt şi PIB-ul potenţial al României în cazul absorbţiei acestor fonduri. Trebuie să acţionăm pentru atragerea investiţiilor, de aceea în discuţiile de la Guvern gândim o formulă prin care deja pentru anul 2014 să dezvoltăm o strategie a utilizării pârghiilor active ale statului în domeniul investiţional", a mai declaratVosganian.

Pntru acest an, prognoza de creştere economică a autorităţilor române şi a FMI este de 2% . Pentru 2014, prognoza de creştere economică este de 2,25% pentru 2014.


×
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close