Antena 3 CNN Economic Biz News Desfiinţarea zonei euro va permite întregii Europe să revină la creştere economică

Desfiinţarea zonei euro va permite întregii Europe să revină la creştere economică

Desfiinţarea zonei euro va permite întregii Europe să revină la creştere economică
11 Iul 2010   •   13:39

Revenirea statelor din zona euro la sistemul de monede naţionale va permite întregii Europe să revină la creştere economică, apreciază Christopher Smallwood, economist la Capital Economics, citat de AFP.

"În interesul sănătăţii economice şi succesului Uniunii Europene, zona euro trebuie desfiinţată. În condiţiile actuale, membrii cei mai slabi ai uniunii monetare, respectiv Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania, riscă să se confrunte cu o perioadă lungă, ani sau chiar decenii de scădere economică şi deflaţie", a afirmat Smallwood.

Politica Germaniei de a-şi baza creşterea economică pe exporturi reduce perspectiva dezvoltării exporturilor partenerilor ei, adăugat el.

"Germania, în pofida excedentului comercial mare, refuză să lase consumul intern să crească, ceea ce nu ajută economiile mai slabe. Acestă politică forţează statele cu economii mai slabe să ia măsuri deflaţioniste, care măresc şi mai mult deficitele bugetare", a spus economistul.

Economiile mai slabe din zona euro pot renunţa la euro, revenind la monedele naţionale, pe care le pot lăsa să se deprecieze, îmbunătăţindu-şi în acest fel competitivitatea şi relansându-şi exporturile, apreciază economistul Capital Economics.

Antena3.ro

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close