Antena 3 CNN Economic Biz News Finlanda şi Danemarca, în recesiune

Finlanda şi Danemarca, în recesiune

Finlanda şi Danemarca, în recesiune
Sursa foto: recesiune
27 Feb 2009   •   14:11

Finlanda şi Danemarca au intrat în recesiune. Potrivit cifrelor oficiale, cele două ţări au înregistrat o scădere a Produsului Intern Brut în ultimul trimestru al anului trecut. Oficiul finlandez de statistică a mai anunţat că scăderea de 1,3% vine după o alta de 0,3% din PIB-ului, în trimestrul doi din 2008.
Analiştii spun că recesiunea ar putea dura mai bine de un an şi jumătate. Toate statele din nordul Europei au probleme economice, spun specialiştii. Cea mai afectată dintre ele pare a fi Suedia, cu o diminuare semnificativă a creşterii economice.
Şi Banca Franţei anunţa, la începutul anului, că produsul Intern Brut (PIB) al statului se va micşora cu 0,6% în primul trimestru al acestui an, a doua scădere trimestrială consecutivă, fapt ce marchează intrarea economiei în recesiune, potrivit estimărilor Băncii Franţei.
În cazul în care estimările băncii centrale devin realitate, după reducerea prognozată pentru trimestrul patru din 2008, economia va trece prin două trimestre consecutive de scădere, ceea ce marchează intrarea oficială a Franţei în recesiune.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: recesiune Finlanda Danemarca
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close