Antena 3 CNN Economic Biz News FMI: Revenirea economiei globale ar putea fi afectată de nivelurile ridicate ale datoriilor statelor

FMI: Revenirea economiei globale ar putea fi afectată de nivelurile ridicate ale datoriilor statelor

FMI: Revenirea economiei globale ar putea fi afectată de nivelurile ridicate ale datoriilor statelor
12 Sep 2010   •   13:42

Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că revenirea economiei globale ar putea fi afectată de nivelurile ridicate ale datoriilor statelor şi de vulnerabilităţile sistemelor financiare, potrivit AFP.

"Riscurile se intensifică. Riscurile suverane şi un sistem financiar încă slab în multe economii avansate ridică probleme serioase pentru relansare. Creşterea globală a fost mai solidă decât s-a anticipat în prima jumătate a acestui an, însă ar putea încetini în al doilea semestru şi în prima jumătate a anului viitor", subliniază FMI.

Instituţia avertizează că procesul de relansare a rămas fragil în economiile avansate, în condiţiile în care companiile private se luptă să-şi revină după ce guvernele au retras măsurile de stimulare.

"În pofida unor îmbunătăţiri în 2010, perspectiva fiscală pe termen mediu în economiile avansate din G20 rămâne problematică. În economiile emergente, perspectiva de creştere rămâne solidă, deşi activitatea încetineşte spre niveluri mai sustenabile", menţionează Fondul.

Instituţia atrage atenţia, totodată, asupra problemelor de finanţare ale statelor europene, care încearcă să atragă fonduri prin emisiuni de obligaţiuni.

"Datoriile suverane scadente în a doua jumătate a acestui an şi în 2011 din economiile vulnerabile din zona euro depăşesc 400 de miliarde de dolari. Pentru refinanţarea datoriilor, aceste state se vor confrunta cu concurenţa celorlalte economii avansate", notează FMI.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: FMI economie datorii obligatiuni fonduri
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close