Antena 3 CNN Economic Biz News Giganţii din energie, sponsori pe timp de criză. Unde s-au dus banii

Giganţii din energie, sponsori pe timp de criză. Unde s-au dus banii

Giganţii din energie, sponsori pe timp de criză. Unde s-au dus banii
Sursa foto: Foto: loasite.com
de M.Z.    |    09 Iun 2014   •   10:03

Companiile din energie au făcut, în anii de criză, donaţii şi sponsorizări de sute de milioane de lei. Banii s-au dus către organizaţii sportive, mânăstiri, sinistraţii afectaţi de zăpezi sau inundaţii, dar şi către salariaţii companiilor sau alte persoane fizice pentru tratamente medicale în ţară sau străinătate. 

Cele mai mari donaţii, în perioada 2009-2014 au fost efectuate de Romgaz: 404 milioane de lei. Mai exact, în 2009, compania a dat 1,12 milioane de lei pe tratamente medicale şi burse de învăţământ angajaţilor companiei, dar şi altor persoane. Un an mai târziu, compania a donat către statul român 400 de milioane de lei, adică 52% din lichidităţile aflate în bilanţul companiei pe 2009.
 
O altă companie care a făcut donaţii este Transelectrica. Societatea a donat în cinci ani peste 3,6 milioane de lei. Cei mai mulţi bani s-au dus către persoanele afectate de inundaţii, în 2010: 2,2 milioane de lei. Alte donaţii au fost pentru burse de studii, tratamente medicale sau pentru consolidarea unor monumente.
 
Pentru mânăstiri au dat bani şi managerii Nuclearelectrica. În 2009, societatea a făcut sponsorizări de 377.000 de lei către mai multe fundaţii şi asociaţii, dar şi către mânăstirile Lainici şi Colţ. Sumele au crescut în 2010 şi 2011, când s-au plătit aproape 1,1 milioane de lei pentru sinistraţi, cluburi sportive dar şi biserici.
 
Pentru sport a dat bani şi combinatul chimic Oltchim. Societatea aflată în insolvenţă din 2013 a sponsorizat echipa de handbal Oltchim cu 14,8 milioane de lei în 2009 şi 2010.
 
O altă societate care a făcut sponsorizări este şi Oil Terminal. A plătit, în perioada 2009-2013, suma de 300.000  de lei pentru Clubul Sportiv Oil Terminal, Camera de Comerţ şi Industrii Constanţa, Federaţia de Box sau Mânăstirea Adormirii Maicii Domnului din Strâmba, dar şi pentru tratamentele medicale ale unor angajaţi. 
 

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close