Antena 3 CNN Economic Biz News Guvernul promite FMI că va disponibiliza încă 74.000 de bugetari şi va impozita averile mari

Guvernul promite FMI că va disponibiliza încă 74.000 de bugetari şi va impozita averile mari

Guvernul promite FMI că va disponibiliza încă 74.000 de bugetari şi va impozita averile mari
Sursa foto: Foto: Intact Images
04 Aug 2010   •   16:44

Continuă disponibilizările în sisitemul bugetar. Potrivit Mediafax, executivul s-a angajat în scrisoarea de intenţie la acordul sdand-by cu FMI să concedieze încă 74.000 de bugetari până la finele anului. În 2011 urmează un nou val de restructurări care va viza cel puţin 15.000 de angajaţi de la stat.

Măsurile vin după ce guvernul a majorat TVA cu cinci procente şi a disponibilizat deja 27.000 de angajaţi din sistemul bugetar.

Oficialii Fondului Monetar Internaţional au anunţat că mii de profesori vor fi daţi afară în toamnă. În condiţiile în care toate instituţiile bugetare anunţă disponibilizări masive, ministrul muncii este de părere că rata şomajului de la sfârşitul anului va fi mai mică decât la începutul lui 2010.

Potrivit premierului Emil Boc, dacă au loc restructurări, salariile la stat  ar putea creşte cu mai mult de 10 procente anul viitor. "În 2011 am putea avea o creştere a salariilor bugetarilor cu 10% dacă nu se dă al 13-lea salariu. (...) Dacă au loc restructurări, am putea creşte salariile bugetarilor cu mai mult de 10 %", a spus Boc

Tot în scrisoarea de intenţie, Guvernul se angajează să elaboreze o ordonanţă de urgenţă prin care să fie impozitate averile mari. Mai mult, venitul impozabil va fi mai clar definit pentru ca orice câştig pentru care nu sunt acceptate scutiri să fie taxat.

 

Antena3.ro

 

×
Subiecte în articol: FMI disponibilizari guvern buget
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close