Antena 3 CNN Economic Biz News Guvernul vrea să taie din pensiile speciale şi estimează o economie de un miliard de euro

Guvernul vrea să taie din pensiile speciale şi estimează o economie de un miliard de euro

Guvernul vrea să taie din pensiile speciale şi estimează o economie de un miliard de euro
Sursa foto: pensii
28 Ian 2010   •   09:12

Guvernul vrea să taie din pensiile speciale. Parlamentarii, magistraţii şi piloţii din aviaţia civilă vor pierde, în unele cazuri, până la 90% din pensie. Guvenanţii estimează că micşorarea pensiilor speciale va aduce o economie la buget de 1 miliard de euro pe an, scriu jurnaliştii de la Gândul. Judecătorii reacţionează şi spun că proiectul de lege încalcă mai multe reglementări internaţionale, precum şi dreptul de proprietate.

Pensiile de serviciu vor fi recalculate în maxim 3 luni de la intrarea în vigoare a proiectul legii privind sistemul unitar de pensii. Recalcularea se va face ca şi în cazul pensiilor obişnuite din sistemul public.

?Prin aplicarea acestei măsuri, în primul an se va realiza o economie la bugetul asigurărilor sociale de 0,5% din PIB. Această măsură este strict necesară ca să evităm intrarea sistemului public de pensii în colaps şi ca să prezervăm o rată de 40% de înlocuire a salariilor prin pensie? a declarat Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, pentru Gândul.

La cei aproximativ 600 de milioane de euro, care reprezintă 0,5% din PIB se adaugă încă 400 de milioane de euro, economisiţi de bugetul de stat care plăteşte o parte din pensiile de serviciu. Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, bugetul realizează o economie de un miliard de euro pe an.

Măsura va micşora cu 40 până la 90% pensiile foştilor deputaţi şi senatori, magistratilor, personalului diplomatic şi personalului din aviaţia civilă.

Un procuror cu grad suprem de la Parchetul Înaltei Curţi, pensionat anul trecut, are în prezent o pensie de 9.500 RON. Odată cu aplicarea proiectului de lege, acesta ar primi 2.000 de RON, lunar. Pensia de 11.700 RON a unui inspector al Consiliului Superior al Magistraturii, ar urma să scadă la 2.400 RON.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România consideră că Proiectul de Lege este discriminatoriu şi încalcă, în privinţa magistraţilor, mai multe de reglementări internaţionale şi dreptul de proprietate.

În România există circa 200.000 de pensii speciale, dar măsura va afecta doar 40-45.000 de pensionari.

Antena 3

×
Subiecte în articol: pensii guvern economie
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close