Antena 3 CNN Economic Biz News INCOME: Euro se dezgheaţă de sărbători

INCOME: Euro se dezgheaţă de sărbători

INCOME: Euro se dezgheaţă de sărbători
13 Dec 2014   •   13:53

Moneda noastră începe să se resimtă, sau cel puţin pare mai obosit acum, pe final de an. În ultima cotaţie a săptămânii, moneda europeană a a atins cea mai mare cotaţie din ultimele 8 luni în raport cu leul. Ieri, Banca Naţională a anunţat un curs de 4, 4645 lei pentru un euro, în creştere cu 0,99 bani faţă de cotaţia din ziua precedentă.

Dealerii susţin că leul s-a depreciat în raport cu moneda euro la fel ca celelalte valute din regiune, iar băncile au o politică de evitare a riscului, ceea ce va accentua creşterea monedei europene.

Un leu mai slăbit şi mai puţin stabil îi afectează în primul rând pe cei care au de achitat rate bancare în această monedă. Referitor la credite, vestea bună e ca volumul creditelor restante a scăzut chiar dacă foarte puţin. Important e că nu mai creşte. În ce măsura e totuşi posibila o reluare reală a creditării în 2015, rămâne de văzut.

Economia românească riscă astfel un posibil recul în 2015, pe fondul retragerii masive a capitalului străin. Fie ca urmare a problemelor din tarile mama, fie dintr-o lipsa de interes pentru piaţa din România, băncile străine, active la noi in ţară, au retras în intervalul 2008-2014 peste 9 miliarde de Euro, din care peste 3 miliarde de Euro doar în 2013.

Astfel, potrivit datelor BNR, băncile mai au în prezent numai 13 miliarde de euro din liniile de finanţare externă, faţă de 22,1 mld.euro în decembrie 2008.

Asociatia Română a Băncilor îşi păstreaza insa optimismul si afirma că, în ciuda înregistrării de pierderi, sistemul bancar autohton va încheia anul 2014 curat si cu situatia pusă în ordine, urmând ca în 2015 activitatea de creditare sa fie reluata. Ulterior, ARB se asteapta ca liniile de finanţare retrase de băncile mamă din România să revină. Pentru ca acest fapt să se şi întâmple, România trebuie să redevina atractivă iar oportunitatile reale de afaceri sa fie dublate şi de o încredere în sănătatea şi echilibrul economic al ţării noastre.

Totusi, chiar şi în contextul unui tablou macroeconomic pentru 2015 stabil, predictibil şi atractiv, tot ar mai râmâne însă o problemă nerezolvată: cea a interesului real al bancherilor în a finanţa economia. Adevărul este ca apetitul acestora rămâne deocamdata destul de redus în contextul în care  sunt mai preocupati sa scape de creditele neperformante decât să dea altele noi, fie ele si pentru investitii. Chiar si guvernatorul Mugur Isărescu a mai afirmat că este puţin probabil ca pe termen scurt să vedem o reluare a creditării, atât din punctul de vedere al ofertei, cât şi al cererii.



×
Subiecte în articol: euro
Parteneri
Șefa ASSMB, Oana Sivache, plasată sub control judiciar de DNA
x close