Antena 3 CNN Economic Biz News Inflaţia în aprilie, la 0,27%

Inflaţia în aprilie, la 0,27%

Inflaţia în aprilie, la 0,27%
Sursa foto: inflatia
12 Mai 2009   •   12:26

Inflaţia lunară s-a redus în aprilie la 0,27%, aproape la jumătate faţă de nivelul de 0,5% înregistrat în martie. Şi rata anuală a coborât de la 6,71% la 6,45%. Totul în contextul ieftinirii serviciilor.
Potrivit datelor oficiale în luna aprilie, comparativ cu luna anterioară, mărfurile nealimentare au înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor de consum, de 0,81%, fiind urmate de scumpirea mărfurilor alimentare cu doar 0,03%.
Preţurile serviciilor s-au redus în aprilie cu 0,45% comparativ cu luna anterioară, cele mai mari scăderi fiind înregistrate de segmentul de poştă şi telecomunicaţii, în special de tarifele pentru serviciile de telefonie, respectiv de 2,09%, Şi transportul aerian s-a ieftinit, iar lista poate continua cu chiriile -ce au înregistrat o scădere de 0,97%. Între timp, preţul la tutun şi ţigări a crescut luna trecută cu 6,25% faţă de luna martie, iar la polul opus se află preţurile pentru autoturisme şi piese de schimb care s-au redus cu 1,34%.
Analiştii au anticipat că rata anuală a inflaţiei a coborât la 6,5% în aprilie, considerând că principalul determinant al acestei evoluţii a fost aprecierea monedei naţionale. Banca Naţională a României a fixat pentru 2009 o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu un interval de variaţie de un punct procentual.
Antena3

×
Subiecte în articol: BNR
Parteneri
Produsul tradițional preferat de români care nu va mai avea același gust
x close