Antena 3 CNN Economic Biz News Întâlnire neanunţată între oficialii Gazprom şi Naftogaz. Livrările de gaze ar putea fi reluate vineri

Întâlnire neanunţată între oficialii Gazprom şi Naftogaz. Livrările de gaze ar putea fi reluate vineri

Întâlnire neanunţată între oficialii Gazprom şi Naftogaz. Livrările de gaze ar putea fi reluate vineri
08 Ian 2009   •   08:02

Conducerile concernelor Naftogaz şi Gazprom s-au întâlnit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru a încerca să găsească o ieşire din actuala criză, potrivit purtătorului de cuvânt al concernului rus, Serghei Kuprianov, citat de RIA Novosti. Reuniunea nu a fost anunţată în prealabil.
"În timpul nopţii, au avut loc negocieri între Aleksei Miller şi Oleg Dubina, în cadrul cărora au fost discutate posibilităţile de ieşire din situaţia de criză actuală", a declarat oficialul rus.
Potrivit agenţiei de presă Regnum, livrările de gaze ruseşti către Europa, via Ucraina, ar putea fi reluate în cursul zilei de vineri.
Criza gazelor a declanşat în România situaţia de urgenţă. Autorităţile de la Bucureşti se reunesc şi joi în comandamente de urgenţă pentru a analiza situaţia şi pentru a lua măsurile care se impun.
La Primăria Capitalei, la ora 10:00, se va întruni comandamentul de iarnă, unde va fi discutată, în principal, problema căldurii în Bucureşti. La întâlnire vor participa conducerea RADET şi directorii de CET-uri.
De asemenea, la Ministerul Economiei a fost convocat, din nou, comitetul de criză, la care vor participa reprezentanţii Romgaz, Transgaz, Petrom şi cei ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniu (ANRE).
Tot joi, preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, şi vicepreşedintele companiei Naftogaz, Igor Didenko, vor avea o întâlnire cu membrii Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European. Oficialii vor da lămuriri cu privire la conflictul lor ce a dus la sistarea livrărilor de gaze ruseşti către Europa, anunţă AFP.
Reuniunea va avea loc între orele 11:00 -12:30 (12:00 - 13:30, ora Bucureştiului) şi va fi coprezidată de europarlamentarul român Adrian Severin, preşedinte al delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Ucraina şi eurodeputata olandeză Ria Oomen-Ruijten, preşedinte al delegaţiei PE pentru relaţiile cu Rusia.
La audiere vor mai participa Constantin Cosacev, preşedinte al Comisiei pentru afaceri externe din Duma rusească, şi Iuri Lipatov, preşedintele Comisiei pentru energie din Dumă.
Ucraina va fi reprezentată şi de vicepremierul Hrihori Nemiria, ministrul Energiei, Iuri Progan, precum şi de Boris Tarasiuk, preşedintele Comisiei pentru Integrare Europeană din Parlamentul ucrainean.
Miercuri dimineaţă, Rusia a oprit întreg tranzitul de gaze prin Ucraina, către Europa.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Gazprom livrari de gaze
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close