Antena 3 CNN Economic Biz News Litrul de benzina ar putea atinge 5,5 lei

Litrul de benzina ar putea atinge 5,5 lei

Litrul de benzina ar putea atinge 5,5 lei
Sursa foto: benzina
08 Iun 2010   •   20:02

Vin vremuri grele. Benzina şi motorina stau să se scumpească. Benzina ar putea ajunge de la 4,5 la 5,5 lei, iar ratele la bănci cresc şi ele de la o săptămână la alta.

Dolarul american a ajuns la maximul absolut faţă de leu şi euro. De la începutul lui mai s-a apreciat cu aproape 45 de bani. E mult, spun analiştii, care se aşteaptă ca dolarul să mişte şi preţul petrolului. În sus.

Mai rău este că nu va fi scump doar să mergem cu maşina, va fi scump să trăim. Dacă leul nu se va opri din picaj vom plăti mai mult pentru produsele de import, inclusiv pentru cele alimentare sau pentru electronicele fabricate în Asia.

Este tot mai clar că investitorii nu mai au încredere în viitorul zonei euro în care nu se întrevede o creştere economică sigură.

Euro, de cealaltă parte, s-a apreciat în ultima lună cu aproape 7 bani faţă de leu. A scumpit deja facturile, chiria şi ratele românilor nevoiţi să cumpere moneda europeană. Dacă marţi, a fost zi de plată a ratei de 500 de euro la credtul de casă, aţi scos din buzunar 2.115 lei, 35 de lei mai mult decât exact acum o lună când cursul de schimb era 4 şi 16.

Analiştii se tem, însă, că bâlbâiala Guvernului va duce euro la peste 4,3 lei.
Observator

×
Subiecte în articol: benzina
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close