Medicii primesc salarii de 7000 de euro. Staţi liniştiţi, nu se întâmplă în România "minunea". Vezi ce ţări ne "fură" oamenii

de O.P.    |    21 Sep 2012   •   06:05
Medicii primesc salarii de 7000 de euro. Staţi liniştiţi, nu se întâmplă în România "minunea". Vezi ce ţări ne "fură" oamenii

Locurile de muncă în ţările exotice sunt tot mai căutate de români. Nici nu e de mirare, din moment ce salariul ajunge uneori chiar şi la trei-patru mii de euro, în funcţie de sepcializare. Oferta e bogată: se caută de la medici şi ingineri până la mecanici auto sau tâmplari.

Ţările arabe îi duceau pe români cu gândul la vacanţă. Acum se pot raporta la ele ca la noul loc de muncă. Companiile din Emiratele Arabe Unite recrutează ospătari, cărora le oferă 1500 de euro salariul şi le asigură cazarea.

Tot ingineri caută şi companiile din Afganistan, doar că vor specialişti în construcţii. Un astfel de angajat poate câştiga peste 4500 de euro pe lună. Arabia Saudită vrea să lase România şi fără medici. Oferta s-ar putea să îi convingă rapid pe doctori să muncească în Riad.

"Se caută anestezişti, cardiologi şi oftalmologi. Angajatorii oferă un salariu de 5000 - 7000 de euro pentru medici, care este un salariu net. Pe lângă asta oferă cazare gratuită, oferă zboruri de 2 ori pe an pentru a vizita familia".

Kuwaitul cel plin de malluri caută angajaţi pentru marile magazine.

Coreea de Sud şi Norvegia au locuri vacante pe şantierele navale. Recrutarea se face la sânge. Vor doar ingineri care au minimum 10 ani experienţă şi cărora le oferă 5000 de euro pe lună.

Tâmplarii cu 3 ani vechime în muncă se pot angaja în Polinezia contra unei lefe de 1000 de euro, iar în insulele Caraibe ofertele variază între 3 şi 10 mii de euro pentru animatoare şi dansatoare.




x close