Ministerul Finanţelor propune majorarea salariilor bugetarilor din octombrie. Vezi de ce

de Antena3.ro    |    29 Iul 2011   •   15:31
Ministerul Finanţelor propune majorarea salariilor bugetarilor din octombrie. Vezi de ce Foto: Agerpres

Ministerul Finanţelor Publice va propune majorarea salariilor bugetarilor începând din luna octombrie.

Majorarea ar urma să fie făcută în trei tranşe, până la recuperarea pierderilor în urma tăierilor din vara anului 2010.

Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele Camerei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, Adrian Niţu, în urma întâlnirii cu reprezentanţii FMI.

Potrivit lui Niţu, cele trei tranşe de majorare vor fi cel mai probabil de câte 5%. Sumele necesare la prima tranşă din octombrie vor fi prevăzute la rectificarea bugetară care va fi efectuată după plecarea Misiunii FMI.

„Cred că se poate reveni la salariile din 2010, dar este greu de spus când şi cum se va face asta“, a fost scurta declaraţie a ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu pe tema majorării salariale în sectorul bugetar.

Declaraţia ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu
Get Adobe Flash player

Analistul economic Bogdan Chireac a declarat, în cadrul unei intervenţii telefonice la Antena 3 că această propunere este un fel de mită electorală.
 
Get Adobe Flash player

Ştire în curs de actualizare.

Parteneri
x close