Antena 3 CNN Economic Biz News Ministrul Muncii: Obligaţiile pe drepturi de autor vor fi stopate la sursă din 13 septembrie (VIDEO)

Ministrul Muncii: Obligaţiile pe drepturi de autor vor fi stopate la sursă din 13 septembrie (VIDEO)

Ministrul Muncii: Obligaţiile pe drepturi de autor vor fi stopate la sursă din 13 septembrie (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Intact Images
08 Sep 2010   •   14:10

Noul ministru al Muncii, Ioan Botiş, a anunţat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, că persoanele care obţin venituri din drepturi de autor nu vor mai fi nevoite să depună declaraţiile şi să realizeze plata contribuţiilor. Aceste obligaţii vor reveni firmelor angajatoare. Decizia intră în vigoare după publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial. Potrivit ministrului Muncii, stopajul la sursă se va aplica începând de luni, 13 septembrie.

În cadrul declaraţiei de presă, Ioan Botiş a făcut câteva precizări referitoare la angajaţii care sunt vizaţi de ordonanţă. Cei care primesc salariul în mod constant şi realizează venituri ocazionale din drepturi de autor nu vor plăti contribuţii de asigurări sociale, susţine ministrul.


Pentru persoanele care nu au o relaţie contractuală şi realizează exclusiv venituri ocazionale din drepturi de autor, contribuţile vor fi aplicate pe o bază de calcul limitată la cinci salarii medii brute pe an, adică 91 de milioane, pentru care se va face regularizarea.

Angajaţii care au salarii şi primesc cu reguralitate şi repetitiv şi venituri din drepturi de autor vor plăti CAS-uri pentru veniturile suplimentare, pe o bază de calcul limitată la cinci salarii medii brute lunar. Acelaşi sistem de plată se aplică şi pentru beneficiarii exclusiv de drepturi de autor în mod repetitiv.

Cât priveşte persoanele care au depus deja declaraţiile respective, ministrul Muncii a declarat că în cazul acestora se vor face regularizări şi le-a prezentat scuze în numele Ministerului pe care îl conduce.

Ordonanţa 58 se va aplica şi pentru PFA

Ministrul de Finanţe, Gheroghe Ialomiţianu, a precizat că Ordonanţa 58 se va aplica şi în cazul persoanelor fizice autorizate (PFA) care obţin venituri din drepturi de autor.

"Persoanele fizice autorizate...ele obţin două categorii de venituri - venituri din drepturi de autor şi alte venituri. Dacă obţin venituri din drepturi de autor se aplică ordonanţa 58", a declarat Ialomiţianu.

La sfârşitul lunii trecute, în unităţile în care s-au depus declaraţiile pentru drepturile de autor s-a creat haos, fiind luate cu asalt de oameni. Asta pentru că normele metodologice la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 58/2010, pentru modificarea şi completarea Legii privind Codul Fiscal, stipulau plata contribuţiilor de către beneficiari.

Antena3.ro

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close