Antena 3 CNN Economic Biz News Motivul pentru care Europa TACE în faţa RUSIEI. Cu ce îi are Putin la mână pe cei mai puternici oameni ai continentului

Motivul pentru care Europa TACE în faţa RUSIEI. Cu ce îi are Putin la mână pe cei mai puternici oameni ai continentului

Motivul pentru care Europa TACE în faţa RUSIEI. Cu ce îi are Putin la mână pe cei mai puternici oameni ai continentului
de O.P.    |    06 Mar 2014   •   08:46

Rusia este conştientă de atuurile pe care le are. De influenţa economică şi de dependenţa pe care o creează bogăţia sa gazoasă. Astfel că, deşi toţi liderii europeni au o atitudine prin care condamnă reacţia Rusiei faţă de Ucraina, nu se întâmplă mai nimic la nivel practic.

Astăzi, toţi liderii europeni se întâlnesc pentru a discuta despre situaţia din Ucraina. Însă, CNN Money vorbeşte despre o dependenţă strânsă a statelor europene de Rusia, dependenţă care ar aduce mari pierderi economice statelor din Vest.

Astfel, liderii europeni se gândesc de două ori înainte de a periclita economia continentului prin măsuri drastice împotriva Rusiei, şi asta pentru că "imperiul" condus de Vladimir Putin este al treilea mare partener comercial al UE, după America şi China.

Recordul tranzacţiilor comerciale a atins un vârf de 336 de MILIARDE de dolari în 2012, o cifră de zece ori mai mare decât volumul tranzacţiilor dintre SUA şi Rusia.

Însă cifrele pro-Rusia nu se opresc aici. Dacă am mai aduna şi exporturile de servicii, suma se ridică la peste 520 de miliarde de dolari.

Mai mult, dependenţa de gazul rusesc este încă un motiv care încetineşte "motorul justiţiei", însăşi Germania - cea mai puternică ţară din UE - fiind strâns legată de "conducta" de la Moscova.

Exporturile UE către Rusia sunt un alt motiv pentru care "tăcerea este de aur", ţările din Europa ducând spre Rusia maşini, produse chimice, produse agricole şi medicamente.

×
Subiecte în articol: Rusia Proteste Ucraina Ucraina
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close