x close

Negocierile cu FMI, în impas din cauza OUG 50, referitoare la credite. Va fi suspendat acordul?

de Antena3.ro    |    31 Oct 2010   •   15:17
Negocierile cu FMI, în impas din cauza OUG 50, referitoare la credite. Va fi suspendat acordul? Foto: INTACT Images

Negocierile cu FMI au intrat în impas, în principal din cauza condiţiei de modificare a OUG 50 privind creditele populaţiei.

Astfel vizita misiunii s-ar putea prelungi şi nu este exclusă suspendarea acordului, au declarat surse apropiate discuţiilor, citate de Mediafax.

Atât Guvernul, cât şi partidele din coaliţie au o poziţie inflexibilă faţă de modificarea susbstanţială a OUG 50 privind creditele populaţiei prin neaplicarea prevederilor la creditele în derulare. Autorităţile consideră că este anormal ca FMI sa vină în România şi să susţină exclusiv poziţia băncilor.
   
"FMI a cerut chiar arogarea OUG 50", au spus sursele citate.
   
Mai mult, partea română consideră că orice divergenţă privind legislaţia naţională şi reglementările europene se rezolvă la nivel instituţional în cadrul Tratatului UE, şi nu trebuie să facă obiectul unui acord de finanţare.
   
Guvernul a atras atenţia şi că OUG 50/2010 se află în procedură de aprobare în Parlament, iar amendamentele depuse prin partidele de coaliţie nu au fost avute în vedere de misiune, deşi propun soluţii mult mai echilibrate pentru bănci, au afirmat sursele.
   
FMI a propus ca precondiţionalitate în draftul privind scrisoarea suplimentară de intenţie modificarea OUG 50/2010 prin eliminarea aplicării prevederilor la contractele aflate în derulare.
   
Misiunea comună FMI, CE şi Banca Mondială este intransigentă şi în privinţa arieratelor, unde a impus de asemenea ca precondiţie pentrun acordarea următorarei tranşe plata unor sume consistente.
   
Potrivit surselor, divergenţe de opinie au apărut şi în legătură cu unele măsuri de stimulare a economiei propuse de PDL pentru anul viitor, care nu au fost acceptate de către reprezentanţii FMI.
   
Delegaţia FMI susţine că măsurile de stimulare a economiei, printre care reducerea cotei unice sau a contribuţiilor sociale, vor conduce la creşterea deficitului bugetar peste ţinta stabilită de 4,4% din PIB, care va fi foarte greu finanţabil în aceste condiţii.
   
Pe de altă parte, partea română susţine că fără acţiuni de stimulare economia nu-şi va putea reveni anul viitor, iar alte măsuri de austeritate ar putea chiar împiedica procesul de creştere economică.

Vizita delegaţiei FMI, care a venit în România pentru o nouă evaluare a acordului stand-by, ar fi trebuit să se încheie luni, 1 noiembrie, însă aceasta ar mai putea fi prelungită câteva zile dacă nu se va ajunge duminică la o concluzie.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. România a primit până acum de la Fond tranşe în valoare de 9,8 miliarde DST, echivalentul a 11,6 miliarde de euro (la cursurile de la momentele eliberării fiecărei tranşe) şi de 3,65 miliarde euro de CE.
   
Următoarea tranşă de la FMI este programată pentru mijlocul lunii decembrie şi are o valoare de 769 milioane DST (870 milioane euro).

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati