Antena 3 CNN Economic Biz News Portugalia, ţinută sub supraveghere de Moody's

Portugalia, ţinută sub supraveghere de Moody's

Portugalia, ţinută sub supraveghere de Moody's
Sursa foto: portugalia
05 Mai 2010   •   16:52

Moody's a plasat, miercuri, sub supraveghere ratingul suveran al Portugaliei, "Aa2", în vederea unei posibile retrogradări cu o treaptă, sau cu maxim două trepte, scrie Mediafax.


Ratingul pentru datoriile pe termen scurt a fost menţinut la cotaţia "Prime-1", potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Perioada de analiză a ratingului suveran, cu perspectivă negativă din octombrie 2009, va atinge trei luni.

Măsura are la bază înrăutăţirea situaţiei financiare a Portugaliei din ultima perioadă, precum şi problemele legate de creşterea economică, pe termen lung.

Vom supune unei analize "repoziţionarea ratingului Portugaliei pentru a reflecta o posibilă înrăutăţire de durată a situaţiei datoriilor", spune Anthony Thomas, vicepreşedinte Moody's.

Acesta mai spune că, din cauza condiţiilor contracţiei economice şi a dezvoltării lente, situaţia datoriilor ar putea să nu mai corespundă nivelului de rating "Aa2".

Înrăutăţirea situaţiei finanţelor publice a Portugaliei este urmarea eşecului guvernelor de a limita deficitul bugetar, de la aderarea ţării în zona euro.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Moody's Portugalia
Parteneri
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs
x close