Antena 3 CNN Economic Biz News Premierul Bulgariei: Nu ne comparaţi cu Grecia şi România

Premierul Bulgariei: Nu ne comparaţi cu Grecia şi România

Premierul Bulgariei: Nu ne comparaţi cu Grecia şi România
Sursa foto: bulgaria
26 Ian 2010   •   14:05

Prim-ministrul bulgar Boiko Borissov şi cancelarul german Angela Merkel au căzut de acord în cadrul unei întâlniri la Berlin, pe 25 ianurie, că Bulgaria ar trebui evaluată pe baza meritelor proprii, nu comparată cu ţările vecine membre ale Uniunii Europene, Grecia şi România, scrie Sophia Echo.

Bulgaria vrea să adere la zona euro, subiect evaluat de Comisia Europeana şi de Banca Centrală Europeană, nu de ţările comunitare, a spus cancelarul german Angela Merkel.

Cancelarul german i-a transmis premierului de la Sofia că Bulgaria va intra în posesia unei evaluări corecte, pe baza realizărilor individuale, legată de dorinţa de a adera la spaţiul Schengen. Merkel spune că nu e corect ca un grup de ţări să fie considerat ca un întreg, a spus Angela Merkel.

Recent, au existat controverse în jurul Greciei puse pe seama deficitului semnificativ mai mare faţă de cel din zona euro. Cancelarul german spune că va continua să sprijine Bulgaria în lupta sa împotriva coruptiei şi crimei organizate. Borissov a spus şi că munca pe care Guvernul a depus-o va justifica susţinerea acordată de către Germania.

Angela Merkel a declarat că e posibil ca cele două state să coopereze economic din ce în ce mai strâns, dar pentru ca aceasta să se dezvolte e nevoie de încredere în procedurile de acordare a licenţelor din domeniul energetic şi din sistemul de justiţie, a menţionat Merkel.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Bulgaria România
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close