Antena 3 CNN Economic Biz News Preţul petrolului a trecut de 85,5 dolari pe baril

Preţul petrolului a trecut de 85,5 dolari pe baril

Preţul petrolului a trecut de 85,5 dolari pe baril
Sursa foto: petrol
12 Apr 2010   •   12:03

Preţul petrolului a crescut luni cu 60 de cenţi, depăşind 85,5 dolari pe baril, datorită deprecierii dolarului şi creşterii importurilor de petrol din China în luna martie, transmite Mediafax.

Pachetul de ajutor extern de 30 miliarde euro pus la punct de statele din zona euro pentru Grecia, la care ar putea participa şi FMI cu 15 miliarde de euro, a condus la aprecierea puternică a monedei euro pe pieţele asiatice, în timp ce indicele dolarului, care evaluează performanţele monedei americane în raport cu mai multe valute de referinţă, a pierdut 0,8%.

Prin urmare, preţul petrolului de referinţă pe piaţa americană, cu livrare în luna mai, a crescut cu 60 de cenţi până la ora 7:38 GMT, la 85,52 dolari pe baril, retrăgându-se uşor comparativ cu creşterea mai puternică din prima parte a şedinţei de tranzacţionare.

Cotaţia ţiţeiului Brent, de referinţă pe bursa de la Londra, a crescut cu 80 de cenţi, la 85,63 dolari pe baril.

"Doi factori sprijnă petrolul: dolarul mai slab după sprijinul convenit pentru Grecia şi datele foarte puternice privind importurile din China. China este cel mai important motor din spatele fluctuaţiilor mărfurilor în prezent, deoarece este piaţa cu cea mai mare cerere", spune analistul Eugen Weinberg de la Commerzbank.

Cererea masivă de petrol şi cupru din China nu a scăzut în martie, importurile crescând puternic în ciuda creşterii preţurilor.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: pret
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close