Antena 3 CNN Economic Biz News România a ieşit din recesiune cu salarii mai mici şi preţuri mai mari

România a ieşit din recesiune cu salarii mai mici şi preţuri mai mari

<1 minut de citit Publicat la 23:53 11 Mai 2011 Modificat la 23:53 11 Mai 2011
România a ieşit din recesiune cu salarii mai mici şi preţuri mai mari
Foto: Intact Images
România iese din recesiune cu salarii mai mici şi preţuri mai mari. Cu toate că sectorul economic a înregistrat un plus în ultimele trei luni, românii sunt tot mai săraci şi în consecinţă cumpără tot mai puţin.

Scăderea puterii de cumpărare este cauzată în primul rând de tăierile salariale şi de creşterea galopantă a preţurilor.

Statisticile arată o scădere considerabilă a puterii de cumpărare în sectorul alimentar, dar şi în cel nealimentar. În plus, un alt indicator al nivelului de trai, volumul lucrărilor de construcţii, a scăzut cu peste 4%.

Această scădere s-a resimţit direct în buzunarele românilor, care au trăit mai rău în primul trimestru din 2011 decât în prima parte a anului trecut. Din păcate, situaţie nu se va schimba prea curând având în vedere că Banca Naţională a României a revizuit în urcare prognoza de inflaţie pentru acest an de la 3,6% la 5,1%.


×
TOP articole
x close