Antena 3 CNN Economic Biz News România, pe ultimul loc la nivel mondial privind planurile de recrutare în octombrie-decembrie

România, pe ultimul loc la nivel mondial privind planurile de recrutare în octombrie-decembrie

România, pe ultimul loc la nivel mondial privind planurile de recrutare în octombrie-decembrie
Sursa foto: romania
08 Sep 2009   •   13:04

România ocupă ultimul loc la nivel mondial privind planurile de recrutare pentru octombrie-decembrie, astfel că 60% din companii nu vor face angajări, dar nici nu vor concedia personal, iar ponderea celor care vor disponibiliza a urcat la 25%, de la 11% în trimestrul patru 2008, potrivit Manpower, citat de Mediafax.

Studiul Manpower a fost realizat pe un eşantion de aproape 72.000 angajatori din 35 ţări, care au fost intervievaţi în legătură cu tendinţele privind activităţile de angajare în trimestrul patru. În România au fost intervievaţi 758 de angajatori.

Potrivit analizei, previziunea de angajare a României, calculată în funcţie de numărul celor care anticipează o creştere a numărului angajaţilor şi cei care prevăd o scădere, pentru trimestrul al patrulea este de minus 11%, angajatorii locali plasându-se pe ultimul loc la nivel mondial.

Ţinând cont de planurile de angajare ale companiilor din trimestrul al patrulea 2008, România s-a clasat pe locul şapte în lume şi pe primul loc în regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), previziunea în România fiind de plus 21.

La nivel mondial, cei mai optimişti anhajatori în ceea ce priveşte planurile pentru următoarele trei luni sunt cei din India, aceştia fiind lideri de clasament şi în trimestru patru al anului trecut. Previziuni pozitive de angajare au şi companiile din Brazilia, care ocupă locul 2, Columbia - locul 3, Peru - locul 4 şi China - locul 5.


La polul opus stau cei din Japonia, de pe locul 32, Irlanda - locul 33 şi Spania, locul - 34.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: recrutare România
Parteneri
Incendiu puternic într-o parcare plină cu TIR-uri, la Timişoara!
x close