Antena 3 CNN Economic Biz News Rusia şi China dau vina pe Occident pentru izbucnirea crizei economice

Rusia şi China dau vina pe Occident pentru izbucnirea crizei economice

Rusia şi China dau vina pe Occident pentru izbucnirea crizei economice
Sursa foto: Vladimir Putin
29 Ian 2009   •   09:20

Vladimir Putin şi Won JiBao acuză Occidentul pentru provocarea crizei economice. Cei doi premieri consideră că lăcomia instituţiilor financiare occidentale şi a consumarilor din aceste state au provocat recesiunea economică mondială. Potrivit BBC News, cei doi lideri au făcut aceste declaraţii în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.
Putin şi Won JiBao au ţinut să evidenţieze că, deşi statele pe care le reprezintă sunt afectate, au o pozitie buna pentru a face faţă cu succes crizei actuale.
Conform declaraţiilor făcute de Putin, întregul sistem bancar mondial a eşuat. Won Ji Bao a accentuat spusele lui Putin, declarând că dorinţa de a face profit a cauzat cea mai gravă criză economică de la Marea Recesiune, care a avut loc cu 80 de ani în urmă.
Anul acesta, cea de-a 38-a ediţie a Forumului Economic Mondial a avut loc la Davos. La discuţii au luat parte 2.500 de personalităţi între care s-au aflat, ca de fiecare dată, şefi de stat şi de guvern, miniştri şi lideri politici din întreaga lume.Forumul de la Davos a fost şi un prilej de întâlnire diplomatică, cu 30 de şefi de stat şi de guvern. Şeful diplomaţiei americane Condoleezza Rice, preşedintele pakistanez Pervez Musharraf şi cel afgan, Hamid Karzai, au luat şi ei parte la Forum. Antena3.ro

×
Subiecte în articol: criza economica
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close