Antena 3 CNN Economic Biz News S-au scumpit carburanţii la staţiile OMV Petrom. Vezi aici preţurile

S-au scumpit carburanţii la staţiile OMV Petrom. Vezi aici preţurile

S-au scumpit carburanţii la staţiile OMV Petrom. Vezi aici preţurile
Sursa foto: Foto: antena3.ro
08 Mar 2011   •   11:24

OMV Petrom a majorat preţurile de referinţă pentru carburanţi cu nouă bani pe litru, cel mai scump sortiment ajungând la 5,96 de lei pe litru, potrivit datelor companiei petroliere, conform Mediafax.

Cele patru sortimente de benzină comercializate de OMV Petrom au preţuri cuprinse între 5,16 lei şi 5,96 de lei pe litru.

Motorinele produse de compania petrolieră pot fi achiziţionate la preţuri care variază între 5,15 lei şi 5,63 de lei pe litru.

În 2010 compania a majorat preţul motorinei în medie cu 24%, iar pe cel al benzinei cu 20%.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), combustibilii s-au scumpit anul trecut cu peste 15%, după ce în 2009 preţurile au fost majorate cu 13%.

Iată noile preţuri de referinţă:
Premium fără plumb 95 - 5,16 lei
Top Premium fără plumb - 5,54 lei
OMV Carrera 95 - 5,30 lei
OMV Carrera 100 - 5,96 lei

Top Euro Diesel 5 - 5,29 lei
Top Nordic Diesel - 5,29 lei
OMV Sprint Diesel - 5,31 lei
Euro Diesel 5 - 5,15
OMV Alpin Diesel - 5,63 lei



×
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close