Antena 3 CNN Economic Biz News Să vă mai spunem ceva despre "autostrada" de 17 km. Asfaltul are DEJA denivelări, la o săptămână de la tăierea panglicii

Să vă mai spunem ceva despre "autostrada" de 17 km. Asfaltul are DEJA denivelări, la o săptămână de la tăierea panglicii

Să vă mai spunem ceva despre "autostrada" de 17 km. Asfaltul are DEJA denivelări, la o săptămână de la tăierea panglicii
de O.P.    |    06 Iun 2013   •   06:09

Bucata din autostrada Deva - Orăştie, inaugurată săptămâna trecută de ministrul Dan Şova, este plină de nereguli. La recepţia celor 17 kilometri, constructorii au primit o listă lungă cu lucrări care nu au fost efectuate. În plus, sunt porţiuni unde asfaltul are deja denivelări.
 
Dan Şova nu a ratat ocazia de a tăia prima panglică în calitate de ministrul al marilor proiecte. Chiar dacă a fost vorba despre un tronson de doar 17 kilometri. Care nici măcar nu este gata. Raportul întocmit de experţii Companiei de Drumuri la recepţia autostrăzii arată că mai sunt o serie de lucrări pe care constructorul trebuie să le finalizeze. Antreprenorul recunoaşte lipsurile.

Potrivit raportului comisiei de recepţie,  pe opt kilometri din cei 17 lipsesc gardurile de protecţie, iar pe trei kilometri nu au fost amenajate şanţurile de colectare şi descărcare a apelor pluviale. Constructorii nu au amenajat spaţiile verzi şi nici nu au strâns pământul rezultat din săpături şi nici betoanele rezultate din demolări. Mai mult, malurile autostrăzilor nu au fost îmbrăcate cu pământ vegetal şi nu au fost amenajate drumurile conexe. 

Pentru fiecare din aceste lucrări au fost stabilite noi termene. Unele dintre acestea ajung chiar la 90 de zile. Ceea ce înseamnă că autostrada va fi gata practic la finele lunii august. Ministrul Dan Şova este însă mulţumit.

Asta în ciuda faptului că, pe lângă lipsuri, mai sunt şi greşeli. În trei zone, comisia a constatat că sunt deja denivelări şi a recomandat supraveghere atentă în timpul perioadei de garanţie.

Lucrările la autostrada Deva - Orăştie au început în primăvara lui 2011 pe fonduri ISPA şi trebuiau finalizate în decembrie anul trecut. Atunci au fost inauguraţi doar 15 kilometri din cei 32. Întreaga investiţie s-a ridicat la 245 milioane de euro, după încheierea a şase contracte adiţionale.

×
Subiecte în articol: dan sova
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close