Antena 3 CNN Economic Biz News Salariile românilor au crescut cu 1,7% în luna iunie

Salariile românilor au crescut cu 1,7% în luna iunie

Salariile românilor au crescut cu 1,7% în luna iunie
Sursa foto: Salarii
04 Aug 2009   •   12:16

Ne merge prost, dar salariile au crescut în luna iunie, faţă de luna precedentă. Veniturile salariale din România au crescut cu 1,7% în luna iunie.

Salariul mediu net din luna precedentă a fost de aproape 1.400 de lei, iar câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.887 lei.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, valorile cele mai mari s-au înregistrat în activităţile de intermedieri financiare, iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante.

Comparativ cu luna iunie din 2008, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,3%.

Şi puterea de cumpărare a românilor a înregistat o creştere de 2,3%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Antena 3

×
Subiecte în articol: salarii crestere iunie
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close