Antena 3 CNN Economic Biz News Şefii companiilor de stat, cu un picior la privat

Şefii companiilor de stat, cu un picior la privat

Şefii companiilor de stat, cu un picior la privat
21 Iun 2010   •   19:57

Cu un picior la stat şi cu unul la privat. Cam aşa se poate descrie situaţia unora dintre şefii companiilor de stat care sunt în acelaşi timp şi acţionari în firme care au legătură directă sau indirectă cu domeniul pe care îl coordonează. Din poziţia pe care o deţin în cadrul societăţilor subordonate Guvernului, aceste persoane au acces la informaţii care pot ajuta la dezvoltarea business-ului propriu. Legea nu prevede sancţiuni pentru aşa numiţii "băieţi deştepţi".

Potrivit jurnaliştilor de la Săptămâna Financiară, unul dintre cei mai ?ocupaţi" directori generali ai unei firme de stat este democrat liberalul Marcel Adrian Piteiu, şeful Societăţi Naţionale de Gaze Naturale Romgaz SA. Potrivit declaraţiei de avere, Piteiu este acţionar la SC Dafora SA, SC Condmag SA, SC Prospecţiuni SA şi Transgaz SA. Domeniile de activitate ale acestor companii au legături directe cu sectorul energetic. Mai mult, au sau au avut afaceri importante cu Romgazul.

Anul trecut, imediat după ce Piteiu a preluat Romgaz, SC Dafora a câştigat contracte cu societatea de stat în valoare de peste 8 milioane de euro. Directorul Romgaz susţine însă, că licitaţiile au respectat  standardele în vigoare şi nu vede nimic rău în faptul că este aţionar la companii care au contracte cu societatea pe care o conduce. Două dintre firmele la care Piteiu este acţionar sunt controlate de omul de afaceri Gheoghe Călburean, scriu jurnaliştii.

Din aceeaşi mare familie a ?gaziştilor " face parte şi Florin Muntean, director general la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA Mediaş. Cocomitent cu funcţia de la stat, pedelistul este şi acţionar al companiilor BAT Mediaş, Tunele SA, Romed SRL şi Condmag SA.

Până în 2004 Munteanu a fost director general la BAT Mediaş, pe atunci firma aflându-se în administrarea statului.

În intervalul 2004-2005, deputat PDL fiind, a reuşit să devină acţionar majoritar la BAT Media ş iar în 2005, partidul din care face parte l-a numit şef la Transgaz. 

Coincidenţă sau nu, în perioada în care conducea Transgaz-ul, BAT Mediaş a primit o serie de contracte avantajoase.

Anul trecut pe a intrat în joc şi Romgazul.  În urma unei licitaţii organizate de societatea condusă de Marcel Piteiu, BAT Mediaş a lui Munteanu a câştigat 7,5 milioane de lei. În schimbul banilor fir­ma deţinută de Muntean a asigurat transportul angajaţilor Romgaz.

Şi alţi şefi de companii de stat profită de statutul lor pentru a prospera în afaceri private. Sectorul energetic este unul dintre acestea.


Antena3

×
Subiecte în articol: sefi companii
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close