Antena 3 CNN Economic Biz News Situaţia României nu arată bine. Creşterea economică din 2012, sub nivelul prognozat

Situaţia României nu arată bine. Creşterea economică din 2012, sub nivelul prognozat

Situaţia României nu arată bine. Creşterea economică din 2012, sub nivelul prognozat
Sursa foto: Foto: pickthebrain.com
06 Iun 2012   •   07:36

Perspectivele privind economia s-au înrăutăţit în ultimele şase luni. Comisia Naţională de Prognoză a anunţat că economia României ar urma să crească doar cu 1,7% din PIB, sub nivelul minim prognozat în noiembrie 2011, de 2,3 la sută. O creştere economică mai mică decât cea estimată înseamnă venituri mai mici din taxe şi impozite. În aceste condiţii, pentru a menţine deficitul bugetar la nivelul asumat, guvernanţii ar putea fi nevoiţi să reducă din nou cheltuielile publice.

Comisia Naţională De Prognoză a revizuit în scădere perspectivele de creştere economică pentru acest an, la 1,7% din PIB, încă de la finele lunii martie, când a prezentat raportul de primăvară.  Din noiembrie anul trecut şi până acum s-au modificat şi datele referitoare la anii următori.

Creşterea economică estimată pentru 2013 a fost redusă de la 3,5% la 3,1%, iar cea pentru 2014, de la 4,2% la 3,6%. Pentru anul 2015, prognoza a fost de asemenea revizuită în sens negativ, de la 4,4% din PIB la 3,9% din PIB.

Şi prognoza pe termen mediu în ceea ce priveşte evoluţia cursului valutar a fost modificată. Comisia estimează o depreciere mai pronunţată a monedei naţionale în raport cu euro. Pentru 2012 cursul mediu anual a fost calculat la 4 lei si 4 bani pentru un euro, în creştere faţă de 4 lei şi 26 de bani pentru un euro, cât se preconizase anterior.

Pentru anul viitor,  Comisia de prognoză se aşteaptă la un curs leu/euro mai mare cu 15 puncte procentuale decât estimase în noiembrie anul trecut, respectiv de 4 lei şi 37 de bani pentru un euro faţă de 4 lei şi 22 de bani.

Pentru 2014, noua prognoză este de 4 lei şI 35 de bani pentru un euro faţă de 4,2 lei, iar pentru 2015 se estimează un curs de 4 lei si 25 de bani pentru un euro, în loc de 4 lei si 17 bani.

În ceea ce priveşte estimările privind evoluţia salariilor în perioada 2013-2015, veştile sunt mai bune. Astfel, dacă anul trecut Comisia de prognoză estima un salariu mediu net pe economie de 1.606 lei în 2013, de 1.677 lei în 2014 şi de 1.749 de lei în 2015, acum estimările sunt de 1.660 de lei, de 1.727 de lei respectiv de 1.797 de lei.

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close