Antena 3 CNN Economic Biz News SUA: Senatul a votat pentru oprirea producţiei avioanelor de luptă F-22

SUA: Senatul a votat pentru oprirea producţiei avioanelor de luptă F-22

SUA: Senatul a votat pentru oprirea producţiei avioanelor de luptă F-22
Sursa foto: avioane F22
22 Iul 2009   •   10:55

Senatul american a votat pentru oprirea producţiei avionului de luptă F-22. Astfel, s-a aprobat cu 58 de voturi la 40 pentru eliminarea avioanelor construite de Lockheed Martin Corp în valoare de 1.75 miliarde dolari, din totalul cheltuielilor de apărare de 680 miliarde dolari, trecând astfel peste obiecţiile parlamentarilor care căutau să protejeze slujbele americanilor.
Cu toate acesta, votul din Senat nu opreşte programul, deoarece Camera Reprezenţilor a inclus finanţări pentru avionul în cauză în actele sale care stabilesc priorităţile de cheltuieli militare.

Cele două camere trebuie să îşi rezolve diferenţele înainte de a trimite legea la promulgat.

Obama a ameninţat cu veto dacă congresul continuă să finanţeze F-22 peste cele 187 de avioane deja construite sau aflate pe linia de producţie.
?Într-un moment în care luptăm în două războaie şi avem în faţă un deficit serios, aceasta ar fi fost o risipă inexcuzabilă de bani," declara Obama după vot.

Secretarul Apărării Robert Gates a propus oprirea producţiei ca parte a unui program vast al Pentagonului de a asigura resursele pentru lupta cu insurgenţii. De altfel, Pentagonul a salutat votul.


F-22 este destinat luptei contra altor avioane de luptă dar nu a intrat în războaiele din Irak şi Afganistan, unde SUA nu a desfăşurat forţe aeriene. Criticii arată că fiecare oră de zbor necesită 30 de ore de întreţinere şi susţin că avionul este o relicvă a strategiei militare a Războiului Rece.

Pentagonul doreşte în schimb să mărească producţia pentru mai ieftinul şi versatilul F-35 Joint Strike Fighter,iar Gates declara săptămâna trecută că programul ar fi în pericol dacă se continuă cu F-22.
Lockheed Martin este contractorul principal pentru ambele avioane. Acţiunile companiei au scăzut opt procente la 75.54 dolari.
Antena3.ro

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close