Antena 3 CNN Economic Biz News Trei sferturi din farmaciile din România, în pragul falimentului

Trei sferturi din farmaciile din România, în pragul falimentului

Trei sferturi din farmaciile din România, în pragul falimentului
Sursa foto: farmacii
28 Ian 2010   •   12:11

Criza închide farmaciile. Potrivit preşedintelui Patronatului farmaciştilor, Ioana Cacoveanu, aproape trei sferturi dintre cele 6.000 de farmacii din România sunt în stare de faliment. Farmaciştii nu mai pot face faţă cheltuielilor curente de întreţinere a unităţilor şi datoriilor către furnizori.

Farmaciştii susţin că o parte din vină pentru această situaţie o are şi statul. Asta pentru că, printr-o hotărâre de guvern, s-a decis ca farmaciile să-şi recupereze banii pentru reţetele gratuite şi compensate onorate, în termen de trei luni, iar pentru cele eliberate în cadrul programelor de sănătate, după 120 de zile.

Mai mult, susţin reprezentanţii farmaciştilor, unele farmacii nu şi-ar mai fi primit banii pentru medicamentele eliberate încă din luna iunie a anului trecut.

Fără posibilitatea de a-şi mai putea achita cheltuielile curente şi datoriile către furnizorii de medicamente, farmaciştii nu au la dispoziţie decât două alternative: fie închid, fie vând afacerile.

Reprezentanţii farmaciştilor se vor întâlni, vineri, cu cei din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru a discuta noul contract cadru pentru 2010, dar şi modul în care vor putea fi plătite datoriile.

Antena 3

×
Subiecte în articol: farmacie faliment
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close