Antena 3 CNN Economic Biz News UE cere Greciei să ia măsuri de austeritate pentru a scăpa de criză

UE cere Greciei să ia măsuri de austeritate pentru a scăpa de criză

UE cere Greciei să ia măsuri de austeritate pentru a scăpa de criză
Sursa foto: grecia
01 Mar 2010   •   19:06

Uniunea Europeană (UE) a cerut Greciei, luni, să ia noi măsuri de austeritate, în câteva zile, pentru a reduce impactul crizei finanţelor statului, şi a promis să sprijine Atena în rezolvarea problemelor, transmite Reuters.

Comisarul european pentru Economie şi Afaceri Monetare, Olli Rehn, a transmis mesajul UE autorităţilor elene în urma unei întrevederi, la Atena, cu membri ai guvernului Greciei.

"Sunt sigur că împreună vom depăşi aceste provocări economice şi fiscale formidabile. Vreau să încurajez autorităţile elene să ia în calcul şi să anunţe noi măsuri în zilele următoare pentru a respecta aceste obiective", a declarat Rehn.

Premierului George Papandreou pare să pregătească populaţia pentru noi sacrificii, conform unor remarci din şedinţa de guvern.

"Azi cerem bărbaţilor şi femeilor din Grecia să se alăture cauzei noastre comune pentru a salva ţara. Majoritatea cetăţenilor sunt gata, în pofida preţului şi a poverii", a declarat Papandreou.

Oficialul elen are, vineri, o întrevedere crucială cu şeful guvernului Germaniei, cancelarul Angela Merkel. Germania este cea mai mare economie din UE şi cheia unui sprijin financiar pentru Grecia.


Un purtător de cuvânt al guvernului german a repetat că depinde de Grecia să-şi consolideze bugetul pentru a câştiga încrederea pieţelor, iar Germania nu are nimic nou de anunţat în privinţa unor măsuri de ajutor financiar pentru statul elen.

Costurile Greciei pentru a contracta împrumuturi s-au diminuat, luni, la cel mai scăzut nivel începând cu mijlocul lunii februarie, în urma aşteptărilor ca guvernul să accepte noi micşorăro de cheltuieli pentru a redcuce deficitul bugetar.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: masuri de austeritate
Parteneri
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni
x close