Antena 3 CNN Economic Biz News UE îşi înăspreşte fiscalitatea în 2010-2011, după reluarea creşterii

UE îşi înăspreşte fiscalitatea în 2010-2011, după reluarea creşterii

UE îşi înăspreşte fiscalitatea  în 2010-2011, după reluarea creşterii
Sursa foto: puzzle bani
06 Mar 2009   •   13:31

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană (UE) vor solicita o înăsprire bugetară rapidă odată ce economia va începe să se redreseze, precizând că multe state vor începe acest proces în 2010 şi altele cu un an mai târziu, relatează Reuters, citând schiţa unui document oficial.

Documentul obţinut de Reuters menţionează o serie de probleme economice cheie ale celor 27 de ţări ale UE, ce urmează să fie aduse în atenţia liderilor europeni la summitul din 19-20 martie.

Stabilirea unei tendinţe de reducere a costurilor bugetare după reluarea creşterii economice este esenţială pentru redarea încrederii consumatorii şi a pieţelor în politicile fiscale ale guvernelor.

Până în prezent nu au fost menţionate date legate de începutul acestui proces, din moment ce nimeni nu ştie când se va relua creşterea economică.

Documentul mai precizează că, din cauza recesiunii şi a stimulilor fiscali destinaţi reducerii impactului crizei, deficitul bugetar al UE se va adânci în acest an la 4,4% din produsul intern brut (PIB), cel mai mare nivel din ultimii 15 ani.

"Prin urmare, ar trebui să fie asigurată o inversare a expansiunii fiscale, ţinând pasul cu redresarea economică", se mai anunţă în raportul obţinut de Reuters.

"Cele mai multe state ale Uniunii Europene îşi vor începe eforturile de consolidare în 2010, în timp ce ţările cu cele mai mari marje de manevră vor începe în 2011", se mai arată în domcument.

UE a impus o limită superioară de 3% din PIB pentru deficitul bugetar, însă cel puţin 12 ţări vor depăşi acest prag în 2009.

În mod normal, un deficit bugetar de peste 3% din PIB ar trebui să fie corectat într-o perioadă de doi ani de la depăşirea plafonului, însă, în contextul în care, în ţări precum Irlanda, deficitul urmează să depăşească 10% din PIB, scenariul nu este aplicabil.

"Un exces semnificativ al deficitului public trebuie să fie însoţit de un termen mai mare pentru corecţie, dar şi de un ritm anual de consolidare mai rapid", se precizează în document.

Miniştrii vor susţine de asemenea o serie de planuri de întărire a sistemului de supraveghere a pieţelor financiare, pentru a preveni o nouă criză a creditelor.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: crestere economica
Parteneri
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte
x close