Antena 3 CNN Economic Biz News Van Groningen, CIS: Vedem firme de stat care ani de zile pierd bani, pierd bani, pierd bani. Privatizarea este o soluţie, managementul privat, nu

Van Groningen, CIS: Vedem firme de stat care ani de zile pierd bani, pierd bani, pierd bani. Privatizarea este o soluţie, managementul privat, nu

Van Groningen, CIS: Vedem firme de stat care ani de zile pierd bani, pierd bani, pierd bani. Privatizarea este o soluţie, managementul privat, nu
Sursa foto: Foto: sfin.ro
de Catalin Ciocan    |    20 Iun 2011   •   16:56
Noul preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini, Steven van Groningen, şeful Raiffeisen Bank, consideră că privatizarea companiilor este cea mai buna soluţie care va aduce statului cele mai mari venituri. El nu crede în soluţia managementului privat, deoarece nici un manager nu va putea face performanţă dacă acţionarul îl preseaza să ia anumite măsuri care nu sunt în interesul firmei respective, ci servesc “alte interese”.

“Poate temporar o schimbare de management nu este o idee rea, dar, pe termen lung, privatizarea este cea mai bună soluţie care va aduce statului cele mai mari venituri din punct de vedere bugetar şi fiscal.  Vedem că sunt firme de stat care ani de zile pierd bani, pierd bani, pierd bani. Este evident o distrugere de bani publici. (…)”, a declarat Steven van Groningen.

Întrebat dacă managementul privat ar fi o soluţie pentru reorganizarea acestor companii, preşedintele Raiffeisen Bank a spus că nici măcar pentru acest lucru, deoarece nu este vorba doar de schimbarea managerilor.

Toata structura de guvernanţă trebuie schimbată. Degeaba eşti manager privat dacă ai un consiliu de supraveghere sau acţionari care pun tot timpul presiune să faci aşa, să faci aşa. Un manager nu funcţionează într-un vacuum şi pentru asta trebuie să existe un cadru în care cineva poate să faca business  şi să urmărească cel mai bun interes pentru firma respectiva şi nu tot felul de alte interese. Un manager izolat nu va putea face mare lucru”, spune van Groningen.

Şeful Raiffeisen Bank, a treia instituţie bancară din România după active, a preluat conducerea Consiliului Investitorilor Străini (CIS) săptămâna trecută, urmând să aibă un mandat pentru o perioadă de un an. CIS are 125 de membri dintre cele mai mari companii din România. În luna octombrie a anului trecut, organizaţia a lansat un plan de 80 de măsuri pentru a relansa economia.

Stevan van Groningen spune că în mandatul lui se va concentra pe acest program de creştere economică şi atrage atenţia că autorităţile ar trebui să aibă la rândul lor o strategie clară în privinţa proiectelor pe care vor să le finalizeze.

“Pentru infrastructură, pentru investiţii trebuie să avem o strategie foarte clară şi să ştim foarte clar ce terminăm din toate investiţile de care vorbim tot timpul. Sunt 46.000 de proiecte neterminate, cred că asta ar fi un pas inainte. Noi vorbim foarte mult despre ce facem mâine sau poimâine sau în viitor şi incepem foarte multe lucruri. Cred că este important şi să terminăm anumite lucruri şi pentru asta avem nevoie de viziune şi de determinare”, a menţionat preşedintele CIS.

Consiliul Investitorilor Străini evidenţiase cinci priorităţi investiţionale pentru România în următorii cinci ani, respectiv Autostrada Nâdlac-Sibiu, Autostrada Bucureşti-Brasov, proiectele de infrastructură Craiova –Constanţa, hidro centrala Tarniţa-Lăpuşteşti şi proiectul paneuropean  Extreme Light Infrastructure. Aceste proiecte, care ar necesita investiţii totale de 10 miliarde de euro, dintre care de la buget ar fi nevoie de doar 2,4 miliarde de euro, ar putea contribui la crearea a 200.000 de locuri de muncă şi ar putea avea un impact de plus 9,5 puncte procentuale asupra creşterii PIB în următorii cinci ani.

Citeşte interviul complet: Ce spune noul şef al investitorilor străini despre limitarea creditului în valută, privatizări şi efectul “grec” asupra economiei României

×
Subiecte în articol: investitii
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close