Antena 3 CNN Economic Biz News INS: Veniturile românilor au crescut în timpul pandemiei

INS: Veniturile românilor au crescut în timpul pandemiei

Veniturile românilor au crescut în timpul pandemiei, arată datele statistice. Astfel, salariul mediu net în luna martie a crescut cu peste 90 de lei faţă de februarie şi a ajuns la 3294 de lei. 

INS: Veniturile românilor au crescut în timpul pandemiei
Sursa foto: Hepta
de M.Z.    |    12 Mai 2020   •   15:49

Cel mai mult au câştigat salariaţii din sectorul IT, unde un salariu ajunge în medie la aproape 8000 de lei, iar cel mai puţin cei din hoteluri şi restaurante, care nu ajung adesea nici la 1800 de lei. 

Cifrele Institutului Naţional de Statistică date pentru luna februarie arată că atunci câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.202 lei, în creştere cu 13 lei faţă de luna precedentă şi cu 9,2% faţă de luna februarie a anului trecut.

Cele mai mari valori ale câştigului s-au înregistrat în februarie la activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante. 

În luna februarie 2020, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5243 lei, cu 18 lei mai mare decât în luna ianuarie 2020. 

În majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut uşor faţă de luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. 

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari, cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice, precizează INS.

Cele mai mari creşteri de salarii

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun, cu 21,7%, şi în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, cu 11,1%. 

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2020 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri. 

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici, precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice. 

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia minereurilor metalifere, cu 24,7%, şi în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale respectiv cu 20,2%. 

Veniturile românilor au crescut în timpul pandemiei

×
Subiecte în articol: venituri salarii
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close