x close

Anunțul Ikea: Dacă și tu ai cumpărat acest produs, du-l înapoi și îți recuperezi banii

de S.T.    |    27 Noi 2018   •   12:32

IKEA le recomandă tuturor clienţilor care au achiziţionat masa extensibilă GLIVARP albă mată să înceteze utilizarea produsului rechemat şi să îl returneze în magazin, pentru a primi înapoi suma integrală plătită pentru produs, potrivit unui comunicat de presă transmis marţi.

„IKEA a primit sesizări din partea clienţilor cu privire la piesa de extensie a mesei GLIVARP, care s-a desprins de pe şine şi a căzut. IKEA le recomandă tuturor clienţilor care au achiziţionat masa extensibilă GLIVARP să returneze produsul în magazinul IKEA pentru a primi înapoi suma integrală. Dovada plăţii (bonul) nu este necesară”, au subliniat reprezentanţii retailerului suedez într-un comunicat de presă transmis marţi.

Reprezentanţii IKEA susţin că pentru ei siguranţa produselor este foarte importantă, iar toate produsele lor sunt testate şi respectă standardele relevante şi legislaţia naţională şi internaţională.

„În ciuda acestui fapt, am primit o serie de sesizări legate de piesa de extensie a mesei GLIVARP, care se poate desprinde de pe şine şi poate cădea”, au detaliat reprezentanţii IKEA.

Parteneri
Parteneri
sati