Antena 3 CNN Economic Facturile la energie prin care românii îşi pot lua banii înapoi de la furnizori

Facturile la energie prin care românii îşi pot lua banii înapoi de la furnizori

În tot haosul din energie, creat de facturile întârziate sau note de plată uriaşe, există şi o veste bună pentru clienţi.

Facturile la energie prin care românii îşi pot lua banii înapoi de la furnizori
Sursa foto: getty images
de Georgiana Adam    |    03 Mar 2023   •   18:00

O parte dintre români îşi pot primi banii înapoi plătiţi anul trecut.  Condiţia este, însă, să fi consumat în 2022 mai puţin decât în 2021, adică acea cantitate de kilowaţi estimată.

Anul trecut, clienții casnici au avut în factură unul dintre două plafoane de preț: 68 de bani/kWh dacă media consumului lunar a fost de până la 100 kWh în anul precedent, 80 de bani/kWh dacă a consumat între 100 și 300 kWh.

Ulterior, din septembrie, a mai intrat în vigoare o reglementare suplimentară. S-a pus plafon de preț de 80 de bani/kWh pentru consumul lunar mediu al anului precedent cuprins între 100 și 300 kWh pentru primii 255 kWh; maximum 1,3 lei/kWh pentru diferența de consum de până la 300 kWh. 

În plus, s-a pus plafon de 1,3 lei pentru cei care consumă mai mult de 300 kWh lunar.

Vezi şi: Când expiră banii de pe cardul de energie. Data până la care românii pot plăti factura cu voucherul

În 2022, prețurile plafonate au fost aplicate la pragurile de consum mediu anual din 2021.

Legea dată anul trecut spune că, în februarie 2023, clienții care au avut în 2022 un consum mediu real mai mic decât cel din 2021 și practic se încadrează în alt plafon de preț, mai mic, cu acest consum realizat real, vor fi reîncadrați în tranșa cu consum mai mic și cu preț plafonat redus.

Acești clienți vor primi facturi de regularizare a consumului facturat anterior, dar cu minus.

Spre exemplu, cine a avut în 2021 un consum lunar mediu de 102 kWh și a reușit în 2022 să reducă acest consum la 99 kWh, ca medie lunară a întregului an, va primi o regularizare. 

Cu alte cuvinte, va primi înapoi diferența dintre 80 și 68 de bani/kWh (prețul plafonat pentru tranșa de consum de până la 100 kWh media lunară), aplicată la tot consumul din aprilie până în decembrie.

Mecanismul de aplicare nu va fi însă ușor, dar legea este valabilă pentru toți furnizorii. Furnizorul va storna practic toate facturile emise anul trecut și va emite altele, cu prețul mai mic. 

Va rezulta în final o diferență – o sumă cu minus, bani pe care clientul îi are de primit. Suma va fi scăzută din următoarea factură în afara situației în care clientul dorește expres să primească banii în cont și pentru asta trebuie să facă o cerere la furnizor, potrivit economica.net.

Unii furnizori deja au început să aplice această regularizare, precum cea din imaginea de mai jos. Există, astfel, şi clienţi "norocoşi".

Începând cu 1 ianuarie 2024, prețul plafonat se aplică în funcție de consumul real al fiecărei luni, nu de media lunară a anului precedent.

Ce pot plăti românii cu cardul de energie

Este vorba de facturile la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.

Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.

Plăţile vor fi făcute prin cititoare optice cu care vor fi dotaţi poştaşii, iar banii pentru ajutorul de încălzire vor ajunge la oameni până pe 20 februarie.

Cum se face plata cu cardul de energie

Sunt trei modalități de plată: cu ajutorul postașului, la oficiul poştal sau online pe site-ul Poștei Române.

1. La orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.

2. Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).

3. Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata

Concret, beneficiarii vor putea plăti online cu cardul de energie. Ei vor accesa aplicația informatică prin introducerea seriei cardului de energie și vor face plățile cu ajutorul celor trei documente necesare, cartea de identitate, cardul de energie și factura de la furnizorul de energie.

Celelalte două modalități de plată sunt la oficiul poștal și direct la poștaș.

Cum se face online plata facturilor cu cardul de energie

Conform procedurii publicate pe site-ul Poștei Române, procedura de efectuare a plății este următoarea:

1. Poşta Română - aplicație electronică

2. Beneficiarul trebuie:

- să se logheze cu seria cardului de energie

- să încarce documentele online

- să aibă o adresă de mail

3. Confirmarea de plată va fi transmisă la adresa de e-mail a beneficiarului în termen de 5 zile.

Care este valabilitatea cardului de energie

Cardul de energie are valabilitatea asigurată până la 31.12.2023, dar plățile se pot efectua la oficiile poștale până în data de 27.12.2023.

În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade:

- Pentru tranșa I – valoare de 700 de lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;

- Pentru tranșa II – valoare de 700 de lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Aşadar, pentru prima tranşă de bani pe care românii o primesc pe cardul de energie, plata facturii trebuie făcută până pe 30 iunie 2023.

Vezi şi: Sute de români pierd cardul de energie. Greşeala care îi lasă fără ajutorul pentru plata facturilor

×
Subiecte în articol: facturi la energie bani stornare
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close