Antena 3 CNN Economic Hidroelectrica intră astăzi pe Bursă cu simbolul H2O. Capitalizarea de piaţă se ridică la 9,4 miliarde de euro

Hidroelectrica intră astăzi pe Bursă cu simbolul H2O. Capitalizarea de piaţă se ridică la 9,4 miliarde de euro

Hidroelectrica anunță admiterea la tranzacționare a acțiunilor sale în categoria Premium a pieței reglementate a Bursei de Valori București.

Hidroelectrica intră astăzi pe Bursă cu simbolul H2O. Capitalizarea de piaţă se ridică la 9,4 miliarde de euro
de Mia Lungu    |    12 Iul 2023   •   09:01

Tranzacționarea va începe la ora 10:00 sub simbolul “H2O”.

După cum s-a anunțat pe 5 iulie, prețul ofertei publice inițiale a Fondului Proprietatea S.A., constând în 78,007,110 de Acțiuni, a fost stabilit la 104 lei pe Acțiune, ceea ce implică o capitalizare de piață de 46,8 miliarde de RON (9,4 miliarde de EUR) la data admiterii.

"Suntem încântați că acțiunile Hidroelectrica sunt tranzacționabile la Bursa de Valori București. Este etapa finală a unui proces pe care ni l-am asumat, o împlinire a unui efort intens și de durată, ale cărui rezultate le vedem astăzi.

Reușita IPO-ului reprezintă, pe de o parte, o realizare istorică pentru companie și, pe de altă parte, o dovadă a potențialului imens pe care îl are piața de capital românească de a contribui la creșterea noastră ca economie, ca țară și ca națiune.

Citește și: Câţi bani a investit un român, în medie, la acţiunile Hidroelectrica

Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această listare de referință pentru angajamentul, consecvența, grija și munca asiduă depusă în realizarea acestui proiect.

Interesul semnificativ din partea investitorilor naționali și internaționali reprezintă o dovadă nu doar a calității curente a afacerii noastre, ci și a perspectivelor sale viitoare, iar listarea în categoria Premium a pieței reglementate a BVB va susține creșterea pe termen lung a Hidroelectrica”, declară Bogdan Badea, Director Executiv al Hidroelectrica.

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close