Antena 3 CNN Economic Ministrul Tanczos Barna: Deficitul e ieșit din comun, încercăm să recâștigăm această credibilitate șubrezită a UE

Ministrul Tanczos Barna: Deficitul e ieșit din comun, încercăm să recâștigăm această credibilitate șubrezită a UE

A.O.
3 minute de citit Publicat la 17:42 13 Feb 2025 Modificat la 19:42 13 Feb 2025
tanczos barna la conferinta antena 3 cnn
Tanczos Barna a precizat că a avut discuții și cu oficialii de la Comisia Europeană, pe care i-a asigurat că România rămâne fidelă planului de a reveni la un deficit de 3%. Foto: Antena 3 CNN

Ministrul Finanțelor a declarat la conferința Antena 3 CNN, Kickstart 2025, că am intrat în anul 2025 cu un deficit bugetar „ieșit din comun”, care a generat o stare de neliniște și neîncredere la nivelul partenerilor europeni. Ca să recâștigăm credibilitatea la Bruxelles, Tanczos Barna a subliniat că este nevoie să atingem ținta de deficit de 3% asumată de România în fața Comisiei Europene. 

„Este mult peste deficitul pe care l-am prognozat sau la bugetat Guvernul la începutul anului și cu siguranță aceste lucruri au generat o stare de neliniște nu doar în țară ci și pe piețele externe și la rândul partenerilor noștri europeni, partenerilor occidentali din SUA, a existat o perioadă de neliniște și o perioadă de incertitudine”, a spus ministrul Tanczos Barna. 

Ministrul Finanțelor a precizat că România a înțeles mesajul pe care l-au transmis agențiile de rating Fitch și Standard & Poor's care au scăzut la „negativ” perspectiva ratingului României.

Această decizie, anticipată de specialiști, reprezintă un semnal pentru piețe că ratingul statului român ar putea fi retrogradat în zona „junk”, nerecomandată investițiilor, cu ocazia următoarelor evaluări.

„De aceea s-a și grăbit Guvernul ca la sfârșitul anului să dea un semnal clar către investitori, către cei care cred în continuare în România, că am înțeles mesajul dat de Fitch în decembrie, de tip negativ, că am înțeles mesajul dat de S&P la mijlocul sau undeva în a doua parte a lunii ianuarie de outlook negativ și am venit cu un buget pe 7%.”, a explicat ministrul de Finanțe. 

Tanczos Barna a precizat că a avut discuții și cu oficialii de la Comisia Europeană, pe care i-a asigurat că România rămâne fidelă planului de a reveni la un deficit de 3%. 

„Am vorbit cu colegii noștri de la Bruxelles, cu partenerii noștri de la Comisia Europeană, asigurându-i că acel plan pe termen mediu de revenire la un deficit de 3% este asumat de Guvern, va fi respectat de Guvern. Este un plan de care ne vom ține tocmai pentru a readuce credibilitatea.

Sunt de acord și știu că credibilitatea se pierde foarte ușor și se recâștigă foarte greu. Tocmai de aceea le spun partenerilor și celor care stau zi de zi la masă, la mesele la care avem discuții și dialog, că trebuie să se uite la ce se întâmplă și să ne creadă dacă facem ceea ce spunem, să nu ne creadă dacă spunem ceva, să se uite lună de lună, săptămână de săptămână, zi de zi la ceea ce facem și atunci probabil vom reuși să recâștigăm această credibilitate parțial șubrezită”, a spus ministrul Finanțelor. 

Șeful Ministerului de Finanțe a mai spus că „semne pozitive” că partenerii din Occident își recapătă încrederea se reflectă în dobânzile la care se împrumută România, care au scăzut. 

„Vedem o revenire în jos și suntem undeva la nivelul lunii octombrie noiembrie anul trecut, depășim momentul acela de îngrijorare maximă. Avem primele semnale pozitive și (...)cu siguranță putem spune că există acum o așteptare crescândă în ceea ce privește respectarea angajamentelor”, a mai spus ministrul. 

Tanczos Barna a atras atenția că pentru a ajunge la deficitul de 3% trebuie ca an de an timp ce 7 ani România să ia măsuri economice cu această țintă ca obiectiv final. 

„Este un drum lung, nu este o cursă de 100 de metri garduri, este un maraton, pentru că Romania va trebui să aibă un parcurs de 7 ani, an de an, de revenire către un procent, de către un deficit de 3%. Și acest parcurs este unul. Challenging. Nu vreau să spun provocator, provocator, să zic așa. Nu zic să nu folosesc alt termen. Este provocator, indiferent cine este ministrul Finanțelor, indiferent cine o sa fie premierul, Guvernul, cum se va forma in următorii 7 ani”

În acest scop, spune ministrul, trebuie continuate reducerile cheltuielilor statului. 

„Bugetul aprobat anul acesta a mai dat câteva semnale. A dat acest semnal al angajamentului pentru investiții și nu am făcut reducerea deficitului bugetar pe seama  investițiilor, ci pe seama cheltuielilor și acest lucru este un mesaj iarăși foarte important și de aceea trebuie să ne ținem de acest de acest angajament al fiecărui minister, de reducere treptată a cheltuielilor de funcționare și cheltuielilor de personal, pentru a arăta și partenerilor externi și mediului de afaceri din Romania și cetățenilor că încercăm să construim un stat mai suplu, un stat digitalizat care costă mai puțin și care oferă servicii mai bune, servicii de calitate, servicii publice cetățenilor”, a mai spus ministrul Finanțelor la conferința Antena 3 CNN, Kickstart 2025

 

×
x close