Antena 3 CNN Economic Transporturi Autostrada Ploiești-Buzău ar putea fi gata în octombrie. Anunțul CNAIR

Autostrada Ploiești-Buzău ar putea fi gata în octombrie. Anunțul CNAIR

B.C.
2 minute de citit Publicat la 16:34 23 Apr 2025 Modificat la 16:38 23 Apr 2025
Capture
Primul lot din autostrada Ploiești - Buzău, parte din Autostrada Moldovei, A7, a fost inaugurat în decembrie. FOTO: Facebook/ Sorin Grindeanu

Lotul 2 Pietroasele - Mizil din autostrada A7 Ploiești - Buzău este estimat a se finaliza în cursul lunii mai, iar lotul 3 Pietroasele/Spătaru - Buzău în octombrie, astfel încât, practic, vom avea toată legătura de la Ploiești la Buzău, a afirmat, miercuri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, într-o discuție cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, transmite Agerpres.

„Pe lotul 2 de la Ploiești la Buzău, adică de la Pietroasele la Mizil, lucrările au avansat foarte mult. Se lucrează acum la ultimul pasaj peste autostradă, practic care realizează continuitatea unui drum județean. Noi estimăm că luna viitoare, în luna mai, vom finaliza acest lot, astfel încât să putem să redeschidem și acel tronson din lotul 1 închis acum pentru realizarea acestei legături și descărcări”, a menționat Pistol, potrivit unei postări pe contul de Tik-Tok al ministrului.

@sorin.grindeanu7 Discuții cu cei din CNAIR: noutățile lunilor mai și iunie pentru infrastructura rutieră! #fyp #viral #infrastructure #Romania @CNAIR SA ♬ original sound - Sorin Grindeanu

Întrebat de Sorin Grindeanu dacă „undeva până la începutul lunii iunie, chiar și începutul lunii iunie, se va putea face și darea în circulație peste pod la Vadu Pașii”, șeful CNAIR a răspuns: „Da. Cum știți, domnule ministru, așa ne-am propus - să finalizăm podul și să realizăm o porțiune din lotul 3 pentru realizarea descărcării traficului care va veni pe pod, la Buzău”.

În ceea ce privește lotul lipsă, respectiv lotul 3 Pietroasele/Spătaru - Buzău, unde construiește asocierea turcă Nurol - Makyol, se lucrează la bretelele de descărcare, iar „în octombrie, practic, vom avea toată legătura de la Ploiești la Buzău”, a dat asigurări Pistol.

De asemenea, directorul general al companiei de drumuri a confirmat că, tot la finalul lunii mai, se va da în trafic tronsonul Băiculești - Curtea de Argeș (15 km) al secțiunii 5 Pitești - Curtea de Argeș din autostrada Sibiu - Pitești (A1).

De altfel, într-o postare pe Facebook din luna aprilie, Cristian Pistol anunța că circulația de la Curtea de Argeș la București se va putea face pe autostradă din luna mai.

„Autostrada Sibiu - Pitești (A1): din ce în ce mai aproape de deschiderea circulației pe întreaga secțiune Pitești - Curtea de Argeș (30,35 km)! Antreprenorul italian (Webuild SPA) execută ultimele lucrări înaintea deschiderii circulației, la finalul lunii viitoare, și pe cei 14,65 km dintre nodul rutier Băiculești și Curtea de Argeș”, a notat el, pe 16 aprilie.

Potrivit acestuia, de luna viitoare se va putea circula pe autostradă, de la Curtea de Argeș la București, pe o distanță de aproximativ 140 km.

„Anul trecut a fost deja deschisă circulația pe aproximativ jumătate din această secțiune de autostradă (15,7 km) între Bascov și nodul rutier Băiculești. Practic, din luna mai, anul acesta (2025), se va putea circula pe autostradă, de la Curtea de Argeș la București, pe o distanță de aproximativ 140 km”, a adăugat el. 

×
x close