Antena 3 CNN Economic Transporturi Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti

Primarul Clujului Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urma să se încheie la finalul anului viitor.

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti
Sursa foto: Emil Boc/ Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Mai 2024   •   16:28

"Astăzi, 24 mai, au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti", a anunţat primarul Clujului, vineri, într-o postare pe Facebook.

El a precizat că acest tronson al Centurii metropolitane are mai multe avantaje pentru clujeni, printre care şi acela că, prin lărgirea drumului de la 4 la 6 benzi, va fi creată banda dedicată pentru transportul în comun pe toată ruta Floreşti - Cluj -Napoca, inclusiv în Cluj-Napoca.

De asemenea, asigură accesul la Spitalul Regional de Urgenţă, unde lucrările de construcţie au început.

"Se construieşte un pasaj suprateran de 58 de metri şi o giraţie pentru a asigura accesul la spitalul regional", precizează edilul.

Tronsonul cuprinde piste pentru biciclete pentru a continua dezvoltarea culoarului de mobilitate.

Termenul de încheiere a lucrărilor pentru acest tronson este finalul anului viitor.

"În concluzie, acest tronson al centurii metropolitane a Clujului va contribui decisiv la decongestionarea traficului prin instituirea benzilor suplimentare pentru transportul în comun. Cele 38 de autobuze care circulă azi pe ruta Florești - Cluj nu vor mai fi în traficul general, ci vor avea bandă dedicată de transport în comun.

De asemenea, această bandă dedicată va permite accesul rapid al Ambulanței/Salvării la Spitalul Regional de Urgență", subliniază Emil Boc.

Cluj-Napoca: Astăzi, 24 mai, au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1,...

Publicată de Emil Boc pe Vineri, 24 mai 2024

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Elena Lasconi și-a anunțat candidatura la șefia USR și la prezidențiale
x close