Antena 3 CNN Economic Transporturi Execuţia lotului Chiribiş-Biharia al Autostrăzii Transilvania este oficial deblocată. Şerban: Lucrările pot începe de mâine

Execuţia lotului Chiribiş-Biharia al Autostrăzii Transilvania este oficial deblocată. Şerban: Lucrările pot începe de mâine

I.C.
2 minute de citit Publicat la 15:15 23 Iul 2025 Modificat la 15:15 23 Iul 2025
autostrada transilvania
Autostrada Transilvania din România. Sursa foto: Getty Images

Execuţia lotului Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania este oficial deblocată, Compania Naţională de Investiţii Rutiere a emis Ordinul de Începere, iar lucrările pot demara chiar din 24 iulie, cu aproape 6 luni înainte de termenul contractual, a anunţat, miercuri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban, pe pagina sa de Facebook.

"Execuţia lotului Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania este oficial deblocată. Compania Naţională de Investiţii Rutiere a emis Ordinul de Începere, iar lucrările pot demara chiar de mâine, cu aproape 6 luni înainte de termenul contractual. Lotul 3C2, cu o lungime de 28,5 km, străbate judeţul Bihor şi va fi realizat de asocierea Precon Transilvania - Citadina '98 în 18 luni. Pentru a urgenta şantierul, CNIR a avizat deja un tronson prioritar de 8,5 km", a notat acesta, potrivit Agerpres.

Proiectul este finanţat din fonduri europene nerambursabile (Fondul de Coeziune, Programul Transport 2021-2027), având o valoare de 785 milioane lei şi o durată totală de 24 luni (6 luni pentru proiectare şi 18 pentru execuţie).

Finalizarea celor două loturi aflate deja în lucru, între Suplacu de Barcău şi Biharia, va permite circulaţia continuă pe o distanţă de 74 km - de la Nuşfalău (Sălaj) până la Borş II, la graniţa cu Ungaria.

"Asta înseamnă progres real pentru conectivitatea regională şi dezvoltarea economică. Accelerăm marile proiecte de infrastructură, cu responsabilitate şi respect faţă de angajamentele asumate", a transmis şeful de la Transporturi.

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a emis Ordinul pentru începerea lucrărilor pe lotul Chiribiş-Biharia al Autostrăzii Transilvania şi a stabilit data de începere pentru 24 iulie 2025, termen de la care se calculează durata de execuţie, potrivit unui comunicat al CNIR, remis miercuri AGERPRES.

"Am avizat în Consiliul Tehnico-Economic al CNIR documentaţia pentru un tronson cu o lungime de 8,5 kilometri, accelerând, astfel, acest proiect atât de important pentru infrastructura naţională şi demonstrând că, atunci când şi beneficiarul înţelege să facă eforturi alături de constructor, se poate deschide şantierul cu aproape o jumătate de an mai devreme faţă de termenul contractual. Acordăm tot sprijinul antreprenorului pentru ca, la finalul anului viitor, acest lot să fie terminat şi să asigure conexiunile cu loturile în circulaţie ale Autostrăzii A3 de lângă Nuşfalău şi Borş", a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, citat în comunicat.

Pe traseul lotului 3C2 Chiribiş - Biharia vor fi construite 18 poduri şi pasaje, iar ca dotări va fi montat un sistem integrat ITS (Intelligent Transport System), care cuprinde: sistem de informare dinamică (VMS) - panouri electronice de afişare a informaţiilor către participanţii la trafic; sisteme de cântărire dinamică (WIM) a vehiculelor în mişcare; sistem de securitate - INFRA care include monitorizare infrastructura prin camere de detecţie a incidentelor rutiere, montate la fiecare 2 km; sistem SPEED pentru monitorizarea şi detectarea vitezei de deplasare. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close