Antena 3 CNN Economic Transporturi Noi probleme la podul de la Brăila. Au reapărut tasările la rampa de acces

Noi probleme la podul de la Brăila. Au reapărut tasările la rampa de acces

Rampa de acces spre viaductul care duce spre Podul peste Dunăre prezintă din nou tasări pe malul din Brăila, după ce, în septembrie 2023, CNAIR a mai semnalat o astfel de problemă.

Noi probleme la podul de la Brăila. Au reapărut tasările la rampa de acces
Sursa foto: Irinel Ionel Scriosteanu/Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Mar 2024   •   20:10

Rampa de acces spre viaductul care duce spre Podul peste Dunăre prezintă din nou tasări pe malul din Brăila, după ce, în septembrie 2023, CNAIR a mai semnalat o astfel de problemă, iar de această dată soluţia pe care constructorul WeBuild o ia în calcul pentru stoparea tasării fiind forarea a 40 de stâlpi, potrivit informaţiilor furnizate luni, pentru Agerpres, de purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.

"Anul trecut, prin septembrie, a apărut această tasare. La momentul respectiv, le-am transmis o notificare celor de la WeBuild, prin care le-am solicitat să remedieze tasarea. Ei au făcut o lucrare punctuală, ca să nu spun de mântuială, adică au încărcat cu asfalt zona tasată, încercând să o aducă la cotă.

Tasarea a continuat şi iată că, anul acesta, s-au adăugat încă 10-15 centimetri faţă de tasarea astupată de ei anul trecut. Ca atare, le-am mai făcut o notificare, în care le-am zis că trebuie să intervină cu o soluţie permanentă de stopare a tasării, iar în acest moment soluţia identificată de ei este forarea unor stâlpi pe lângă această rampă a viaductului.

Deocamdată sunt în faza de experimentare a soluţiei, după care vor trece la faza de aplicare a soluţiei definitive. Cred că sunt 40 de piloţi, pe care îi vor fora pentru a stopa această tasare. Au termen 3-4 luni pentru a remedia această problemă, iar totul se va face pe banii şi pe timpul lor, intră în contract, nu este o lucrare aparte, nu pot avea scuze că întârzie anumite lucrări din contract.

Ei trebuie să meargă în paralel şi cu finalizarea obiectivelor din contract şi cu această neconformitate pe care trebuie să o rezolve", a declarat, pentru Agerpres, Alin Şerbănescu.

Reprezentantul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat că tasarea apărută la rampa de acces pe Podul peste Dunăre nu afectează stabilitatea podului.

"În ansamblu - mă refer la tot ce înseamnă pod şi drumuri - nu este o situaţia gravă. Tasarea apărută pe rampa de acces pe pod nu afectează nici corpul podului, nici pilonii, nici tablierul, nici blocurile de ancoraj, este un corp separat, este rampa de acces spre viaductul care duce spre pod. Dar din perspectiva confortului circulaţiei, creează o problemă reală, pentru că nu este normal să vii cu 80-90 km/h şi, din cauza denivelării, să zbori doi metri în aer. Nu e normal ca, pe o lucrare nouă, plătită cu bani grei, să-ţi apară astfel de probleme", a spus Alin Şerbănescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, constructorul WeBuild a depăşit toate termenele în ceea ce priveşte realizarea obiectivului Pod Suspendat peste Dunăre.

Podul peste Dunăre de la Brăila - cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră - a fost inaugurat pe 6 iulie 2023.
 

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close