Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Drum inundat și culturi agricole devastate din cauza unui baraj privat care s-a rupt în Dolj

Drum inundat și culturi agricole devastate din cauza unui baraj privat care s-a rupt în Dolj

Un baraj din comuna Verbița, județul Dolj s-a rupt în această dimineață, iar apa revărsată a acoperit o bucată de drum și a inundat mai multe culturi agricole.

Drum inundat și culturi agricole devastate din cauza unui baraj privat care s-a rupt în Dolj
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Ioana Mircea    |    Loredana Chimoiu    |    17 Mar 2023   •   16:50

Potrivit reprezentațiilor Prefecturii Dolj, un baraj aflat pe o proprietate privată s-a rupt în această dimineață și a inundat drumul județean dintre localitățile Verbița și Plenița.

Autoritățile au depus eforturi preț de câteva ore pentru a devia apa de pe drum, astfel că aceasta a ajuns pe un teren agricol. Trei hectare de culturi au fost devastate de apă.

Terenul inundat, dar și barajul care s-a rupt sunt date în concesiune unei societăți piscicole, așa că această societate a fost cea care a efectuat toate lucrările.

Reprezentanții de la Apele Române Jiu au mers la fața locului și au monitorizat întreaga operațiune. Din fericire, incidentul a avut loc la o distanță de aproximativ 10 kilometrii de casele oamenilor, așa că nu s-au înregistrat pagube majore după acest incident.

Citește și: Un primar din Dolj este acuzat că a arat un drum comunal ca să aibă mai mult teren

 

×
Subiecte în articol: Dolj
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close