Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe: "Pensionarii nu vor mai sta. Vor ieși în stradă"

Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe: "Pensionarii nu vor mai sta. Vor ieși în stradă"

Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanțe, a vorbit la Antena 3 CNN despre procentul cu care se dorește majorarea pensiilor - 6,2%. "Dacă cumva acest lucru se va adeveri cred că pensionarii nu vor mai sta. Vor ieși, probabil, în stradă", a spus el.

Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe: "Pensionarii nu vor mai sta. Vor ieși în stradă"
Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Andreea Alexandru
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Noi 2022   •   18:30

Premierul Nicolae Ciucă le-a spus colegilor săi de partid că s-a înțeles cu Marcel Ciolacu pentru un procent de majorare a tuturor pensiilor în România de 6,2% și restul, până la acea anvelopă de 15 procente, să fie acordat sub formă de ajutoare pentru românii care într-adevăr au nevoie.

"Eu sper să nu fie adevărată această discuție între cei doi lideri ai coaliției. Pentru că deja oamenii așteaptă și pe bună dreptate o aplicare a unei legi aprobate de toți politicienii, adică legea pensiilor. S-a vorbit de minim zece sau 11% plus ceva. Așa susținea PSD-ul. Iar PNL-ul vorbea, știți foarte bine, de mai mult chiar.

Acum, cu 6,2% probabil că va crea un șoc. Dacă cumva acest lucru se va adeveri cred că pensionarii nu vor mai sta, vor ieși, probabil, în stradă", a spus Eugen Teodorovici, joi seară, la Antena 3 CNN.

Pensiile vor crește doar cu 6,2% pentru români, a anunțat Nicolae Ciucă! Avem stenogramele

"Eu sunt pentru aplicarea legii, așa cum a fost ea votată. Legea 127", a mai spus fostul ministru, precizând că pensiile românilor trebuie să crească cu minim 15%.

"Cei doi (Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu - n.red.) se joacă. Fac un șah incorect față de populație, față de pensionari", a completat Teodorovici.

Avem stenogramele discuțiilor din ședința liderilor PNL

Nicolae Ciucă: Am discutat cu Marcel și consider că pensiile ar trebui să crească cu 6,2% pentru toți și apoi, progresiv, în funcție de venit, să dăm ajutoare astfel încât anvelopa totală să fie de 15%. 

Alina Gorghiu: Nu mi se pare corect ca noi să ieșim și să spunem 15%, așa cum a spus și domnul președinte, și pentru că spune Marcel (ironic, n.red.).... Poate că data viitoare când vă întâlniți ne anunțați și pe noi. Să știm ce discutați ca să nu mai ieșim să comentăm altceva...

Rareș Bogdan: Păi cum vine asta? Până acum PSD a ieșit cu 10%, acum vorbim de 6,2%? Noi am spus că susținem 15%! Nu e treaba noastră, e treaba ministrului de Finanțe să găsească bani! Mama mea are pensie de 3500 de lei. Ce să îi spun? 

Dan Motreanu: 15% transpus în buzunar nici nu e 15%, oricum! Nu acoperă inflația în întregime! 

Raluca Turcan: Majorarea pensiilor care să acopere în integralitate rata inflației nu este numai o obligație morală, ci și una legală! O majorare cu 15% a punctului de pensie este posibilă bugetar în anul 2023. Ne încadrăm fără probleme și în deficitul bugetar asumat, precum și în plafonul de 9,4% din PIB, despre care tot se vaită ministrul Muncii. 

Adrian Cozma: Nu suntem de acord cu așa ceva! Să fie 15% pentru toată lumea! De două luni mă duc la TV și spun 15%. Ce sunt? Papagal? 

Florin Cîțu: Se pare că Marcel (ironic, n.red.), cum spuneți dumneavoastră, a găsit bani să nu mai majoreze impozitele pe clădiri cu 50%, dar bani pentru contractele part-time nu a mai găsit Marcel. 

Lucian Bode: Să îl lăsăm pe domnul președinte să se conecteze și să răspundă. Până atunci să trecem la un alt punct pe ordinea de zi. 


 

×
Subiecte în articol: Eugen Teodorovici pensii pensionari
Parteneri
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni
x close