Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Fiul unui politician din Vaslui, arestat după ce ar fi agresat o minoră. Fratele bărbatului se află în spatele gratiilor

Fiul unui politician din Vaslui, arestat după ce ar fi agresat o minoră. Fratele bărbatului se află în spatele gratiilor

Fiul unui consilier local din Vaslui a fost arestat preventiv, pentru că ar fi violat o minoră de 15 ani. Fratele acestuia este condamnat, de asemenea, la ani grei de închisoare, după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident mortal.

Fiul unui politician din Vaslui, arestat după ce ar fi agresat o minoră. Fratele bărbatului se află în spatele gratiilor
Sursa foto: Pexels
de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Ian 2023   •   17:25

Cazul agresiunii sexuale este cercetat de polițiștii din Vaslui încă din septembrie 2022, atunci când inspectorii de la Protecția Copilului au sesizat presupusul viol.

Potrivit declarațiilor minorei în vârstă de 15 ani, incidentul a avut loc în anul 2021.

Duminică, 29 ianuarie, oamenii legii l-au reținut pentru 24 de ore pe fiul consilierului local din comuna Ștefan cel Mare, iar luni, acesta a fost arestat pentru 30 de zile.

Fata de 15 ani le-a povestit psihologilor de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui întregul calvar prin care a trecut, în prezent, aflându-se sub protecția acestei instituții.

Citește și: Tânără de 24 de ani, abuzată pe o stradă întunecată după ce a fost ameninţată cu un cuţit

Pentru a aduce dovezi care să-l ducă în spatele gratiilor pe autorul violului, polițiștii din Vaslui fac cercetări amănunțite.

Mai mult, fratele agresorului se află, de asemenea, în închisoare, după ce a condus sub influența băuturilor alcoolice și a provocat un accident de circulație, care s-a finalizat cu un deces.

×
Parteneri
O nouă schemă de înșelătorie imobiliară în România
x close