Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Clienții Hidroelectrica vor primi până la opt facturi la curent în luna februarie

Clienții Hidroelectrica vor primi până la opt facturi la curent în luna februarie

Românii vor fi puși în situația de a primi, în câteva zile, opt facturi la curent.

Clienții Hidroelectrica vor primi până la opt facturi la curent în luna februarie
Sursa foto: unsplash.com/Arthur Lambillotte
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Ian 2023   •   16:04

Este vorba despre clienții Hidroelectrica. Aceștia  vor primi, în luna ianuarie, facturile întârziate de luni de zile din partea companiei de electricitate.  

Reprezentanții Hidroelectrica au anunțat, ieri, că sistemul de facturare ar trebui să intre în normal la începutul lunii februarie. 

”Facturile se transmit zilnic, sunt calupuri de zeci de mii de facturi care se transmit. În februarie, în principiu, estimăm că se intră în normalitate cu toți clienții, sperând să nu mai fie și alte modificări legislative. Procesul de facturare a început de anul trecut, deja lucrurile se fac automatizat”, a anunțat Bogdan Badea, președintele Hidroelectrica. 

Eugen Teodorovici a explicat, în exclusivitate la Antena 3 CNN, unde este adevărata problemă.  

”Am avut mai multe exemple pe care Guvernul ni le dă destul de des vizavi de logica unor acte normative, unor măsuri pe care le-au gândit prea mult sau nu suficient de mult ca să le aplice în modul corect. Vă aduceți aminte cât de multe ordonanțe s-au dat pe partea de energie. Pentru că se gândește o singură dată și se taie de mai multe ori. Din păcate... 

Sunt doi parteneri aici, în joc. Românul și cel care guvernează. Între ei, ce face Hidroelectrica și așa mai departe, este problema statului român, cel care reprezintă interesele românilor, adică Guvernul. El ar trebui să discute cu Hidroelectrica și cu alte companii din piață și să găsească modul în care, între Hidroelectrica și cetățean, intervine această relație. 

Problemele sunt, soluțiile există, dialogul lipsește cu desăvârșire între Guvern și piață și economie”, a explicat Eugen Teodorovici la Antena 3 CNN.  

Cum se va face plata în rate a facturii Hidroelectrica la energie

Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

"Din motive generate atât de modificările legislative extrem de dese în ceea ce înseamnă modul de facturare, cât și pentru că volumul de clienți ai Hidroelectrica a crescut într-un ritm foarte alert, ceea ce a impus ca această companie să-şi îmbunătățească softul de facturare, au dus la existența acestor întârzieri", spune Corneliu Bodea, expert în energie.

Clienții Hidroelectrica au la dispoziție 45 de zile de la emiterea facturii, iar dacă nu pot plăti toată suma trebuie să anunțe compania.

"Dacă vă aflați în dificultate în ceea ce privește plata facturilor, aveți posibilitatea de a opta pentru eșalonarea sumelor restante, plata urmând a fi făcută în maximum șase rate lunare, de valori egale", spun reprezentanții Hidroelectrica.

Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. 

Cei care doresc acest lucru trebuie să depună un formular în acest sens. Vor stabili împreună cu compania șase rate egale, iar pe perioada eșalonării, pe durata a șase luni, aceștia vor plăti facturile curente și ratele rezultate din eșalonare. 

De asemenea, Hidroelectrica precizează și faptul că dacă ne referim la clienții casnici, aceștia au la dispoziție 45 la zile termen să își plătească facturile pe care le vor primi. 

Formularul tip pentru cererea de eșalonare este disponibil pentru descărcare în format electronic la adresa:

https://cdn.hidroelectrica.ro/cdn/furnizare/cereri_esalonare/cerere_esalonare_casnic.pdf (pentru client casnic) sau

https://cdn.hidroelectrica.ro/cdn/furnizare/cereri_esalonare/cerere_esalonare_noncanic.pdf (pentru client business).

După completare, acesta poate fi trimis la adresa de mail esalonari@hidroelectrica.ro sau poate fi depus în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica precum și la sediul central", se arată în informarea remisă de Hidroelectrica.

Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră. 

×
Subiecte în articol: Eugen Teodorovici hidroelectrica
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close